Moartea unui comis voiajor teatru romanesc de televiziune drama (1977)

Moartea unui comis voiajor
regia Sanda Manu (1977)

Cu : Octavian Cotescu (în rolul lui Willy Loman),
Leopoldina Bălănuţă (Linda),
Dan Condurache (Biff),
Şerban Celea (Happy),
Corado Negreanu (Ben),
Aurel Cioranu (Charley),
Constantin Cojocaru (Bernard),
Tatiana Iekel (femeia),
Nicolae Pomoje (Howard),
Dorin Dron (Stanley),
Valeria Ogăşanu (Domnişoara Forssythe),
Vivian Alivizache (Letta),
Gheorghe Şimonca (pianistul),
Ioana Rodica Dianu (Jenny),
Lavinia Jemma (secretara lui Howard),
Camelia Mitoşeru (telefonista).

 

Biografie Leopoldina Bălănuță

 

Leopoldina Bălănuţă s-a născut în 10 decembrie 1934 în comuna Păuleşti, judeţul Vrancea.A absolvit în 1957 Institutul de de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București, la clasa Mariettei Sadova și a lui Marcel Anghelescu.

A debutat la București, în regia lui Ion Cojar, jucând-o pe Velea din „Prima întâlnire”, de Tatiana Sîtina.

Ultimul ei rol a fost cel din „O batistă în Dunăre”, de D.R. Popescu, la Teatrul Național, montat de același regizor.

A avut roluri memorabile în „Vassa Jeleznova” și „Mama” de Maxim Gorki, „Anna Karenina”, de Lev Tolstoi, „Medeea” de Euripide, „Martin Eden” de Jack London, „Noaptea Iguanei” de Tennessee Williams, „Oameni sărmani” de Feodor Dostoievski, „Livada cu vișini” de Anton Pavlovici Cehov, „Doi pe un balansoar” de William Gibson și, în special, în piesele lui Dumitru Radu Popescu, „Ca frunza dudului în rai” și „O batistă în Dunăre” (alături de Mariana Mihuț și Ileana Stana Ionescu).

A fost distribuită și în filme ca „Nunta de piatră” (1972), „Dincolo de pod” (1975), „Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii” (1979), „Clipa” (1979),

Bietul Ioanide(1979), Napasta” (1982), etc.Teatru TV: „Mama” (1976), „Gaițele” (1993), „Strigoii” (1992), Trandafirul si coroana Conu Leonida fata cu reactiunea Moartea unui comis voiajor (1977), Idolul si Ion Anapoda (1991) sunt doar câteva din piesele în care a apărut la Televiziune. A fost căsătorită cu actorul Mitică Popescu mai bine de două decenii. Moare la Bucureşti în noaptea de 14 spre 15 octombrie.

Iată ce spunea marea actriţă despre ea însăşi, în volumul „Actorul în căutarea personajului” de Andrei Băleanu şi Doina Dragnea: „Am fost trasă de urechi să merg dreaptă şi nici în ziua de azi nu merg dreaptă. Mi s-a spus că nu ştiu să mă îmbrac, că sunt şleampătă, că n-am nicun lucru de valoare în casă. Dar eu nu m-am supărat. La mine astea intră într-o zonă neutră. Nu contează. Ceea ce contează pentru mine, lucrul pe care trebuie să-l spun ca să mă fac bine înţeleasă, este puterea de a aştepta.

De la lucrurile mici la lucrurile mari. De la autobuzul 31 la un rol minunat. Pentru mine aşteptarea e sinonimă cu speranţa. Chiar şi ceea ce fac, meseria mea, ce este altceva decât un fel de a oferi oamenilor puterea să spere? Dar să nu mă înţelegeţi greşit. Nu e vorba de o aşteptare pasivă, ci o pregătire pentru ceea ce urmează să se întâmple. Chiar şi acel ultim lucru care i se poate întâmpla omului are nevoie de pregătire. Pentru mine aşteptarea este un sentiment puternic şi pozitiv. Aşteptarea este pregătire.”

Other Channels