Eugen Lovinescu

Scenariu radiofonic de Nicolae Florescu.

Înregistrare din anul 1973.

Eugen Lovinescu, critic literar și prozator, s-a născut la 31 octombrie 1881, la Fălticeni, județul Suceava.

A terminat cursurile gimnaziale la Fălticeni, apoi, între 1896-1899, a urmat cursurile liceale la Iași, avându-i ca profesori pe Aron Densușianu, J.B. Hétrat, Simion Mehedinți, M. Pompiliu. S-a înscris, în 1899, la Universitatea din Iași, pe care o va părăsi după câteva săptămâni, pentru a deveni student al secției de Limbi clasice de la Universitatea din București. Aici a audiat cursurile lui Titu Maiorescu și Nicolae Iorga, dar nu a devenit nici junimist, nici sămănătorist. Și-a luat licența, în 1903, cu o lucrare despre sintaxa latină.

În 1906 a plecat în Franța pentru a-și pregăti teza de doctorat la Sorbona, iar în 1909 a devenit doctor în litere. A fost profesor la Liceul “Petru și Pavel” din Ploiești (1904-1906) și profesor suplinitor la Iași (1911-1912).

A debutat în 1904 în suplimentul literar al ziarului “Adevărul”, făcându-se apoi cunoscut prin foiletoanele publicate în “Epoca” (1904-1906) — adunate ulterior în volumul “Pași pe nisip” (I-II, 1906). Revenit în țară din Franța, a colaborat la diverse publicații ale vremii: “Convorbiri literare”, “Viața românească”, mai ales la “Convorbiri critice”, “Falanga”, “Flacăra”, “Noua revistă română”, “Rampa”, “Viața literară”. Toate aceste articole, foiletoane publicate în presă, vor apărea în “Critice” (I-X, 1909-1923).

În anii Primului Război Mondial a scris numeroase articole politice, apărute în Flacăra”, “Lectura pentru toți”, “Naționalul”, “Românul”, grupate apoi în volumele “Pagini de război” (1918) și “În cumpăna vremii” (1919). A editat magazinul ilustrat “Lectura pentru toți” (1918-1920) și revista care va impune o nouă direcție în literatura postbelică — “Sburătorul” (1919-1922; serie nouă, 1926-1927), patronând, până la sfârșitul vieții, și cenaclul cu același nume.