8 femei

O comedie polițistă

Opt femei și un cadavru: în preajma Crăciunului membrele unei familii înstărite se pomenesc împreună, izolate, în conacul lor de reședință. Sărbătorile însă nu se pot numi fericite: curând singurul bărbat din casă, respectiv capul familiei este găsit mort în pat cu un cuțit în spate. Cablul telefonic e tăiat, mașina nu mai pornește, poarta către lumea exterioară nu se poate descuia, iar afară e viscol. Numai doamnele prezente în casă ar putea fi făptașele. Niciuna dintre ele nu are un alibi, toate au un mobil de crimă și fiecare ceva de ascuns. De-a lungul acțiunii grotești, cele opt femei se încurcă din ce în ce mai mult într-o plasă îmbârligată de minciuni și secrete.

Comedia polițistă Opt femei a autorului și regizorului francez Robert Thomas urmează structura clasică a romanelor polițiste în stilul lui Agatha Christie și Edgar Wallace. Cineva a murit de o moarte nenaturală, iar singura posibilitate a celor prezenți, pentru a putea evita o soartă similară, este să descopere singuri făptașul înainte ca ucigașul să poată lovi din nou. Un singur lucru e cert: făptașul se află printre ele. Fiecare dintre femei ar fi putut comite crima, și totuși, aici e vorba de mai mult decât de elucidarea infracțiunii.

Piesa ilustrează o sociogramă a unei familii burgheze din Franța anilor ‘50: bărbatului care muncește din greu îi revine responsabilitatea pentru bunăstarea materială a familiei și a angajaților, în timp ce femeilor din colivia de aur nu le mai rămâne nimic în afara conflictelor mai mici și mai mari pe care le creează în jurul lor. Crima pare să accelereze și mai tare această situație: opt femei cu opt pasiuni, opt presupuneri, frustări și răni sufletești se aruncă una la gâtul alteia.

În felul său unic, autorul reușește să îmbine elementele de thriller și de comedie și să suprapună momente serioase și înduioșătoare cu cele de farsă absurdă într-o singură poveste. Opt femei arată publicului o perspectivă adâncă asupra personajelor piesei, asupra speranțelor și a năzuințelor lor, în care și noi ne oglindim și ne putem regăsi – înainte să fim invitați în clipa următoare, să râdem pe seama propriilor noastre defecte.

Andreas Merz-Raykov