Titus Flavius Vespasianus împăratul fondator al Dinastiei Flaviilor documentar în română
Curiozități:
Vespasian a impus o taxă (vectigal urinae) asupra colectării de urină din toaletele publice și din Cloaca Maxima (marea canalizare) a Romei.
Clasele inferioare nu utilizau în mare parte acest sistem, folosind oale pe care le goleau în haznale. Urina era achiziționată prin plătirea taxei, iar întreprinzătorii o utilizau în diverse procese chimice: tăbăcirea pieilor și blănurilor, spălarea rufelor(datorită amoniacului), albirea togilor din lână.
Istoricul Suetonius ne spune că fiul lui Vespasian, Titus, s-a arătat nemulțumit de natura taxei. Tatăl său a luat o monedă din aur și l-a întrebat dacă are miros, dacă se simte ofensat de mirosul monedei (sciscitans num odore offenderetur). Când Titus a spus că ”Nu”, împăratul Vespasian a răspuns ”Și totuși vine de la urină” („Atqui ex lotio est“), deci ”Pecunia non olet”, adică ”Banii nu au miros”, chiar dacă au o origine neplăcută.
Datorită faptului că Vespasian a dispus construirea de sute de toatele publice în Roma din motive de igienă, dar și după cum am văzut și financiare, un sinonim pentru toaletă publică este în Franţa vespasiennes, în Italia (vespasiani) sau în România (vespasiene).
”Banii nu au miros” sau mai bine-zis (“Pecunia non olet”) este o expresie ce provine din vremea împăratului Vespasian
Titus Flavius Vespasianus s-a nascut intr-un orasel din tara sabinilor in ziua a 15-a a calendelor lui decembrieanul 9 d.Chr. A crescut la bunica dinspre tata Tertulla, pe proprietatile sale din Cosa in Etruria.
A pretuit asa de mult amintirea bunicii sale incat in zilele de sarbatoare si solemne ii placea sa bea chiar din paharul de argint pe care-l avea de la ea.Cand a devenit imparat, vizita des locul copilariei, lasand casa asa cum fusese odinioara, fara sa piarda ceva din obiectele cu care i se obisnuisera ochii.
In anul 63 d.Chr. i-a cazut la sorti proconsulatul, guvernarea provinciei Africa pe care a administrat-o foarte bine si cinstit, castigand o mare consideratie. Intr-un tarziu i s-a oferit conducerea Iudeei si o armata pentru a reprima rascoala antiotomana declansata in 66 d.Chr.
Vespasianus s-a bucurat de aceasta favoare deoarece era cel mai capabil pentru o astfel de treaba si incercat in lupte. Pe de alta parte nu putea inspira teama lui Nero, ca ar putea deveni un adversar, datorita obscuritatii familiei si numele sau.
Si-a intarit trupele cu doua legiuni, opt escadroane si 10 cohorte, iar pe fiul sau mai mare, Titus, l-a luat intre locotenenti.
Indata ce s-a stabilit in Iudeea s-a facut remarcat in fata provinciilor vecine prin disciplina intarita a lagarelor militare. Primele lupte le-a comandat cu atata energie (67 d.Chr.) incat a impus respect atat inamicilor cat si propriilor ostasi.
Dupa moartea lui Nero, Vespasianus nu s-a avantat in valtoarea luptei pentru tron decat atunci cand s-a simtit destul de sigur pe fortele si sprijinul de care ar fi putut dispune.
Ca principe nou si neasteptat, lui Vespasianus ii lipsea autoritatea si o oarecare maiestate, ce se cerea unui imparat. Dar seriozitatea, fermitatea, claritatea in decizii si corectitudinea l-au impus. Pe deasupra era dotat cu acea calitate a conducatorilor de osti cu experienta. Caracterizat de un echilibru psihic natural; de experienta vietii si de spiritul ponderat al varstei el a constituit o salvare pentru imperiul si poporul roman.
Sursa 2
https://segavid.com/embed-s2iitsbfhe5b.html
