Sfarleaza cu fofeaza de Victor Ion Popa teatru radiofonic la microfon (1963)

„Trăsni-te-ar para sfântului de hăbăuc! şi palmele au împuşcat legate, ca două tăvi slobozite îngemănat.

          Cel care le dăduse era cătrănitul de Simion Mândruţă. Cel care le prinse era pramatia lui de fecior, Toader, o scoabă de băieţandru spelb, gălbejit, cu gura albă, lipită, de mai nu-i zăreai tăietura buzelor, dar cu nişte ochi mari, albaştri, spăi-miţi şi plini de întrebare.

          Pasămite, bătrânul se întorsese cu harţag de la suhat şi găsise boalele de vite tot neadăpate. în schimb Toader, aciuat din dos de saivan, meremetisea iarăşi o jucărie în chip de pasăre, rostuită din beţişoare de şindrilă şi hârtie galbenă, cumpărată la Trifu, hangiul, cu bani căpătaţi timeri cum, prin rubedenii.

          De bună seamă, pentru cine nu aflase ce foc dospeşte în bătătura şi în casa lui Simion Mândruţă, palmele repezi ‘şi nemila afuriseniei s-ar fi părut iuţeală de om pornit. Dar Ni-culina lui Rafailă Mustaţă, vecina din deal, şi Stanca lui Ur-sache Şchiopul, vecin din vale, n-ar fi avut inimă să râdă, pândind vulpeşte printre nuielile gardurilor povârnite, dacă n-ar fi ştiut că asta-i poveste veche şi prea a întrat în gura tuturor plodurilor din Viltoteşti, ca s-o mai bage în samă o minte de om vârstnic. Altminteri, poate că i-ar fi luat parte pricăjitului de Toader, aşa cum îi luaseră cu câteva luni înainte, când s-a iscat lărmălaie mare şi atâta urgie de chelălăială minerească, încât strânsese tot satul la poarta măcinată a lui Simion.”