Nastratin Hogea de Anton Pann teatru radiofonic la microfon (1967)

Din distributie: Ion Lucian, Tamara Buciucianu Botez,
Mihai Mereuta, Nineta Gusti, George Trestian, Nae Roman, Horia Serbanescu,
N. Neamtu Otonel, Florian Pittis, Dan Damian

 

Descrierea cărții și a piesei de teatru

 

Nastratin a fost un cleric musulman, care predica și care avea pentru fiecare câte o vorba de învățătură. Se pare că a trăit prin secolul al XIII-lea în Orientul Mijlociu, iar printre cei care insistă cel mai mult că Nastratin este al lor sunt iranienii. Cartea apărută la Editura Herald cuprinde povești traduse din persana de către Mihai Cernătescu, doctor în istoria Islamului și bun cunoscător al limbii persane, aceste povești fiind extrase în principal dintr-o carte publicată la Teheran în 2000 – “Glumele și năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea” și din “Mollah Nasr al Din”, apărută tot la Teheran, în 2013, dar și din alte surse găsite pe internet.

Cartea cuprinde sute de mici povestiri avându-l drept personaj pe Nastratin Hogea, unele înfățișând situații amuzante, altele creionând faze de-a dreptul absurde, altele generând învățături pentru cititori, fie din categoria “asa da” fie din “asa nu” sau punându-i în temă cu diverse obiceiuri din partea lui de lume. Nastratin apare că fiind învățatul comunității, care ba are bani și primește oaspeți la cină, ba este sărac și nu are ce pune pe masă, ba are o soție care îl bate și îl aruncă pe scări, ba are altă soție care îi naște primul copil la trei luni după căsătorie, ba își pierde măgarul, ba se duce să îl vândă la târg, ba face lucruri necuviincioase la masă, ba îi sfătuiește pe cei din jur cum să procedeze într-o situație sau alta.

Unele dintre povestiri îl arată pe Nastratin ca fiind un om înțelept sau care știe să profite de ocaziile care i se ivesc, în timp ce altele îl arată că pe un om sărac cu duhul, care nu înțelege nici măcar lucrurile evidente, care se lasă păcălit în afaceri și pe care până și copiii îl iau peste picior. În orice caz, Hogea are o logică proprie după care se conduce și în general caută să fie un om corect și drept. 

 

Biografie Anton Pann

 

Anton Pann (n. Antonache Petrov, ulterior Petroveanu sau Anton Pantoleon), (n. undeva între1794 și 1797, la Sliven, Bulgaria – d.Bucureşti) a fost un poet, publicist, traducător, compozitor şi profesor de muzică religioasă, presupus compozitor al Imnului Național al României.

Anton Pann s-a născut într-o familie de aromâni din Sliven, Bulgaria, pe atunci localitatea aflându-se în Imperiul Otoman. Tatăl său a fost Pantoleon Petrov, de meserie căldărar, iar mama sa s-a numit Tomaida.

Tatăl lui Anton Pann a murit înainte de vreme, lăsând-o pe Tomaida văduvă, cu trei copii de crescut.În anul 1806, ca urmare a izbucnirii războiului ruso-turc, familia se mută la nord de Dunăre şi ajunge la Chişinău. Cei doi fraţi ai lui Anton se înrolează în armata ţaristă şi mor amândoi ca soldaţi la asediul Brăilei în anul 1809.

Anton Pann s-a căsătorit în anul 1820 cu o fata săracă, fără zestre, pe nume Zamfira Agurezean.Din această căsătorie va rezulta un fiu, Lazăr. El va fi dezmoştenit de tatăl său în anul 1849, pentru că îl defăima oricând avea ocazia. A. Pann îl va repune totuşi în drepturi prin testamentul său definitiv, iar Lazăr va moşteni tipografia tatăl său.

Căsătoria cu Zamfira se va termina prin divorţ, după cca şapte ani.În anul 1826, se îndrăgosteşte de Anica, nepoata Platonidei, stareţa Mănăstirii dintr-un Lemn.Aceasta era măritată şi a fugit cu Anton Pann peste munţi, la Braşov. Soţul ei a repudiat-o public.

Anton Pann a trăit cu ea în concubinaj şi a avut doi copii cu Anica: pe Gheorghiţă, mort la o vârstă fragedă, şi pe Ţinea. După zece ani de trai în comun, şi această relaţie s-a destrămat.La 10 februarie 1840 s-a căsătorit cu Ecaterina, o tânără de 18 ani, tot fată săracă, fără zestre.

După moartea lui Anton Pann, deşi era desemnată de acesta ca executor al testamentului său, nu şi-a îndeplinit nici una dintre obligaţiile prevăzute (înmormântarea decedatului la schitul Roşioara, ridicarea unui monument de marmură în amintirea lui, călugărirea ei) şi s-a măritat foarte repede cu un fost ucenic al soţului.

Se presupune că Anton Pann a învăţat a vorbi româneşte în perioada 1806-1812, când familia sa a locuit în Basarabia. În această perioadă el a intrat corist la biserica mare din Chişinău.În anul 1812, Anton Pann se mută la Bucureşti. Aici devine paracliser la Biserica Olari şi cântăreţ la Biserica Sfinţilor.Între 1816-1819, Pann studiază la şcoala lui Petru Efesiul.

În tipografia acestuia va încerca să deprindă meşteşugul tipografiei.Nu este foarte sigur dacă Anton Pann a avut ocazia să audieze cursurile lui Gheorghe Lazăr, după cum informează unele surse.În jurul anilor 1826, a învăţat la Braşov, de la Ion Barac, „a compune versuri mai potrivite”.

Înainte de anul 1821, împreună cu ieromonahul Macarie şi cu protopsaltul Grigorie de la Mitrolopie, face parte din comisia care avea scopul de a traduce în limba română cântările liturgice. Ceilalţi doi membri ai comisiei îl înșeală pe Pann, tipărind la Viena o seamă de lucrări traduse în comun, dar fără a preciza şi numele său.În anul 1821, se refugiază la Braşov, din cauza izbucnirii revoluţiei conduse de Tudor Vladimirescu.

În anul 1826 este dascăl la o şcoală a episcopiei din Râmnicu Vâlcea.Predă lecţii de muzică maicilor de la Mănăstirea dintr-un Lemn, de lângă Govora.De aici fuge la Braşov, ca urmare a unei aventuri amoroase cu nepoata stareţei mănăstirii.În perioada cât a stat la Braşov, a cântat la biserica Sf. Nicolae și a predat la școala bisericii.

În anul 1830 Pann se afla din nou în Ţara Românească, fiind învăţător de muzică pentru copii, la şcoala de la Podul Mogoşoaiei.În această perioadă a purtat numele de Anton Pantoleon.În anul 1842, la 27 iunie, primeşte catedra de cântări bisericeşti de la Seminarul Mitropoliei, în urma decesului titularului de până atunci.În 1843 devine proprietar de tipografie.

Cărţile pe care le va edita vor purta în partea de jos a coperţii inscripţia „În tipografia lui Anton Pann”. În 1854 tipografia va deţine „două teascuri, unul de fier şi altul de lemn, cu cinci rânduri de slove, şi anume: tertia, tiţero, garmond, note orientale şi note europene, toate cu căştile lor; cum şi patru rânduri de ştempi şi matriţe, dimpreună cu un instrument de turnatul slovelor, două instrumente mai mici şi o maşină de tăiatul slovelor”.

În 1847 încearcă să îşi vândă, fără succes, publicaţiile religioase către „monastirile de peste Olt”.În 1848 conduce corul Bisericii Creţulescu. În timpul acestui an va părăsi Bucureştii, din cauza izbucnirii epidemiei de holeră. Se presupune că după 11 iunie, data izbucnirii revoluţiei paşoptiste din Muntenia, ar fi compus melodia „Un răsunet”, pe versurile lui Andrei Mureşanu, care va deveni ulterior Imnul Naţional al României.

Presupunerile nu au suport real chiar dacă aceasta a rămas cunoscută în spaţiul public…Dovezile le puteți găsi la Muzeul Primei Școli Românești din Șcheii Brașovului.La 30 iulie 1848, jură pe Constituţie, alături de cetăţenii din Râmnicu Vâlcea.

În 1851, notorietatea lui Anton Pann atinge apogeul.Eforii Bisericii Sf. Nicolae din Braşov îi pune la dispoziţie elevi care doresc să înveţe arta muzicală. În acest an reuşeşte să vândă din ce în ce mai bine publicaţiile pe care le scotea la tipografia sa.

În 1854 îşi scrie testamentul, cu propria sa mână.Diferitele surse de informare sunt contradictorii în ceea ce priveşte autorul melodiei Imnului Naţional al României, „Deşteaptă-te, române!”.Unele surse îl indică pe Anton Pann ca fiind autorul melodiei „Un răsunet”,care după anul 1989 va deveni Imnul Naţional al României. Se presupune, fără nicio dovadă, că Anton Pann ar fi compus melodia în vara anului 1848.

Alte surse spun că însuşi Andrei Mureşanu ar fi compus melodia, nu numai versurile.În fine, mai bine argumentate cu dovezi, unele surse demne de încredere, de la Muzeul Primei Şcoli Româneşti din Şcheii Braşovului îl indică pe Gheorghe Ucenescu, fost elev de-al lui Pann, drept autor al melodiei.

A murit la 2 noiembrie 1854, de tifos, în casa sa din Bucureşti, de pe strada Taurului, numărul 12 (azi strada Anton Pann, numărul 20). A fost înmormântat în curtea Bisericii Lucaci, din apropierea locuinţei sale, din Bucureşti.

Epitaful de pe crucea sa spune: „Aici s-a mutat cu jale/În cel din urmă an/Care în cărţile sale/Se citeşte Anton Pann./Acum mâna-i încetează,/La lumină cărţi să dea./Împlinindu-şi datoria/Şi talantul ne-ngropând,/Ş-a făcut călătoria,/Dând în lume altor rând.”