Regizorul Șerban Marinescu și-a ales pentru cel mai recent film al sau, Magnatul, un scenariu plin de capcane.
Povestea destinului unui magnat din mass-media risca să semene cu evenimente și personaje din prezentul de astăzi (sau de ieri), cu trimiteri la „eroi” din realitate care fie au murit în condiții suspecte, fie s-au angajat pe o pantă riscantă a afacerilor, zonă mai mereu pătată de intervențiile politicului. Mai mult, prezența unui candidat la președinția țării, om de afaceri venit din străinătate, care n-a mâncat „salam cu soia”, sugera o altă asemănare cu un personaj real (care n-a făcut mulți purici pe scena electorală din realitate). Cum autorul scenariului și-a construit povestea cu destul de mult timp în urmă, orice asemănare cu personaje din viața prezentului românesc rămânea riscantă pentru orice comentator.
Filmul lui Șerban Marinescu evocă cu pertinență și accente dramatice deosebite o lume mai puțin sondată în filmul românesc, și anume aceea a celor care fac jocurile la nivel înalt, a politicienilor corupți, a „eminențelor cenușii” care își manipulează cu frenezie personajele de prim-plan, a celor care cred că rectitudinea morală ascunde și caractere de același calibru. Inițial abordând moravurile lumii politice, filmul lui Șerban Marinescu își decantează epica pe drama personală a unui „magnat” al presei, Mircea Moraru (jucat de Dorel Vișan, aici la unul dintre cele mai bune roluri dintr-o îndelungată carieră în film), care aflat sub spectrul unui sfârșit iminent, își reevaluează principii, trăiri, relații umane.
Cadrilul afacerilor și presiunilor politice este estompat de meandrele evoluției lui Moraru, depozitar al unor secrete de familie bine păzite, dar și al unor relații tensionate cu sora sa (Olga Tudorache, aici sugerând cu discreție însingurarea), cu un frate (Constantin Codrescu), dar mai ales cu fiica (Ana Ularu, o interpretă capabilă de mari trăiri), ce prefațează un divorț între generații, preocupări, sentimente și principii abil orchestrat.
Dincolo de fundalul scenei politice, animat de candidatul la președinție (un Gheorghe Dinică de zile mari, mai autentic în promisiuni decât oricare candidat din realitatea politică a zilei), de Horațiu Mălăele (o „eminență cenușie” mai abilă decât orice „șef de cadre” de partid), de Valentin Uritescu (un doctor care declanșează cu un diagnostic drama „magnatului”), de Răzvan Vasilescu și Constantin Cotimanis (partenerii „magnatului”, gata să-l trădeze pentru sume rezonabile), se desenează momentele de cumpănă ale personajului interpretat de Dorel Vișan creionat cu o suficientă doză de ambiguitate, cu trăiri intense și rezolvări lucide.
Filmul îi lasă spectatorului destule momente de meditație asupra destinului care lovește fără a alege, asupra incompatibilităților existente între generații, asupra jocurilor politice și a moralității acestora. O frazare filmică traversată de accente necesare pentru aprofundarea psihologiilor eroilor, o imagine (Dan Alexandru) care propune un decor eliberat de atracția kitsch-ului, o muzică (Petru Mărgineanu) cu linii melodice bine adecvate momentelor de cumpănă evocate sunt câteva dintre atuurile noului film semnat de Șerban Marinescu. Premiera lui, în plină campanie electorală, este deosebit de incitantă, fără ca asemănările să inducă în eroare spectatorii. Aceștia se pot doar delecta cu câteva recitaluri actoricești de primă mână, domeniu recunoscut al unui cineast care-și iubește și își respectă interpreții.(aarc)
