Fata de birău de Ioan Slavici teatru radiofonic la microfon (1964)

Adaptarea radiofonica de Constantin Moruzan – Cu Alexandru Giugaru , Silvia Dumitrescu , Timica Octavian Corescu

Scriitorul Ioan Slavici s-a născut la Şiria, judeţul Arad, la 18 ianuarie 1848.

În perioada 1854-1858, a urmat şcoala primară în satul natal, avându-l ca dascăl pe Dimitrie Vostinari, pe care avea să-l evoce mai târziu în ”Amintiri” (1924). De asemenea, un rol important în copilăria prozatorului l-a avut bunicul său, ”cărbunar din timpul lui Bonaparte, (…) care ţinuse să-l facă învăţat de frunte”, aşa cum notează George Călinescu în ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent”.

Studiile liceale le-a făcut la Arad şi la Timişoara. După susţinerea examenului de Bacalaureat, a rămas doi ani acasă, apoi s-a înscris la Facultatea de Drept şi Ştiinţe din Budapesta, pe care a întrerupt-o, însă, din cauză că s-a îmbolnăvit. A revenit acasă, iar la sfârşitul anului 1869, a plecat la Viena, ca soldat cu termen redus, având astfel posibilitatea să-şi continue aici studiile universitare. La Viena îl cunoaşte pe Mihai Eminescu, student şi el, care îi va rămâne prieten apropiat pentru tot restul vieţii şi care îl îndeamnă să scrie, recomandându-l, în 1871, revistei Convorbiri literare şi cenaclului Junimea. În aprilie 1871, Ioan Slavici şi Mihai Eminescu au pus bazele societăţii studenţeşti „România Jună”, Slavici fiind preşedinte, iar Eminescu secretar. În acelaşi an, Ioan Slavici debutează în revista „Convorbiri literare” cu comedia „Fata de birău”.

În 1872, revine în ţară, la Arad, unde face practică la un cabinet de avocatură, şi publică, în Convorbiri literare, povestea ”Zâna Zorilor”. În 1873, obţine un post de arhivar la Consistoriul din Oradea. Doi ani mai târziu, în 1874, critică dualismul austro-ungar, ceea ce nu rămâne fără consecinţe. Spre sfârşitul anului se refugiază la Iaşi, unde participă la şedinţele Junimii, aici cunoscându-l pe Ion Creangă. În 1875, devine profesor de filosofie la Liceul „Matei Basarab” din Bucureşti, susţinând şi ore de limba română, logică şi psihologie, notează ro.biography.name. În aceeaşi perioadă, este şi colaborator la alcătuirea colecţiei de documente istorice Hurmuzachi. În septembrie 1875, Ioan Slavici se căsătoreşte cu Ecaterina Szöke Magyarosy.

Din 1877, a fost redactor la ziarul ”Timpul”, alături de Mihai Eminescu şi I.L. Caragiale. În 1881, apare primul volum, ”Novele din popor”, care cuprinde scrieri publicate anterior în presa literară, printre care ”Popa Tanda”, ”Gura satului”, ”La crucea din sat”, ”Scormon”, ”Budulea Taichii”, dar şi o nuvelă nouă, ”Moara cu noroc”. În ianuarie 1882, este ales, alături de Eminescu, membru activ al societăţii Carpaţii, care susţinea unitatea tuturor românilor, iar la 22 martie acelaşi an devine membru corespondent al Academiei Române la Secţia Istorie.

În 1884 a înfiinţat, la Sibiu, ziarul ”Tribuna”, care a jucat un important rol literar şi politic în presa din Transilvania. În 1885, divorţează de soţia sa, Ecaterina Szöke Magyarosy, iar în anul următor, se căsătoreşte cu Eleonora Tănăsescu, profesoară la Şcoala de fete din Sibiu. Cu ea a avut şase copii: Titu Liviu, Lavinia, Marcel Ioan, Fulvia, Elena şi Livia Ioana.

În 1887, Ioan Slavici a fost ales secretar al Partidului Naţional Român din Transilvania. Din cauza unor articole care revendicau drepturile românilor, a fost închis, în 1888, timp de un an, de autorităţile maghiare. După ce a revenit la Bucureşti, a înfiinţat, în 1894, împreună cu George Coşbuc şi I.L. Caragiale, revista ”Vatra”, unde a început publicarea romanului ”Mara”. George Călinescu aprecia că: ”Pentru epoca în care a apărut, Mara trebuia să însemne un eveniment, şi astăzi, privind înapoi, romanul acesta apare ca un pas mare în istoria genului (…) Cu mult înaintea lui Rebreanu, Slavici zugrăvise puternic sufletul ţărănesc de peste munţi şi cu atâta dramatism, încât romanul este aproape o capodoperă.”

Tot în 1894, a fost numit director de studii la Institutul Oteteleşanu din Măgurele, patronat de Academia Română. A mai fost director al ziarului Minerva şi al Agenţiei de presă a ziarului Corespondenţa română. La începutul şi după încheierea Primului Război Mondial a fost arestat şi închis, perioadă prezentată pe larg în cartea sa de memorialistică ”Închisorile mele” (1921).

Scrierile sale de debut sunt în majoritate poveşti: ”Zâna Zorilor”, ”Ileana cea şireată”, ”Floriţa din codru”, ”Doi feţi cu stea în frunte” etc. În 1881 îi apare volumul ”Novele din popor”, cuprinzând câteva scrieri devenite clasice: ”Popa Tanda”, ”Gura satului”, ”Budulea Taichii”, „Moara cu noroc”. Este autorul romanelor: ”Corbei”, ”Mara”, ”Din păcat în păcat”, ”Cel din urmă Armaş”, ”Din două lumi”, ”Din bătrâni”. A scris şi piese, precum: ”Fata de birău”, ”Toane sau vorbe de clacă”, ”Polipul unchiului”, ”Gaspar Graţiani” etc.

Personalitate artistică proteică, talentul lui Ioan Slavici s-a afirmat întâi de toate în nuvelistică. Creator al unei tipologii viguroase, excelent analist al stărilor sufleteşti, Ioan Slavici este primul mare prozator provenit din Transilvania, dar influenţa sa nu s-a redus numai la spaţiul ardelenesc. George Călinescu spunea, în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent:”, că „(…) opera sa este remarcabilă.

Cu percepţia justă numai când se aplică la viaţa ţărănească, ea nu idealizează şi nu tratează cazuri de izolare. Oamenii sunt dârji, lacomi, întreprinzători, intriganţi, cu părţi bune şi părţi rele, aşa cum trebuie să fie o lume comună. Dacă ar fi avut mai multă capacitate de lucru, Slavici ar fi putut da o comedie umană a satului. Limba de obicei împiedicată şi ridicol de neaoşe, atunci când tratează idei, e un instrument de observaţie excelent în mediul ţărănesc.”

Ioan Slavici s-a stins din viaţă la 17 august 1925, în localitatea Crucea de Jos şi a fost înmormântat în schitul Brazi, la un km distanţă de oraşul Panciu. În discursul de rămas bun, scriitorul Gala Galaction a spus: „Îl vedem deasupra noastră mare în literatură, fruntaş al condeiului, premergător şi explorator al frumuseţilor graiului şi sufletului poporului nostru. Îl vedem deasupra noastră printre nouri şi culmi, care se numesc Eminescu, Alecsandri, Maiorescu, Coşbuc, Caragiale”.

Din aceeasi categorie:;

Other Channels