Familia Hamilton de Mona Brand teatru audio drama razboi

Australia, martie 1942. Vantul secetos al acestui sfarsit de vara a pustiit aceasta provincie. La fel ratacesc, de colo pana colo, si triburile de bastinasi alungati de proprietarii albi de pe pamanturile lor stramosesti. De fapt, intregul glob pamantesc e parjolit de razboiul pornit de coalitia fascista. Alaturi de aliati, Australia participa si ea la lupta impotriva fascismului.

Actrita Aura Buzescu face un rol remarcabil, interpretând-o pe doamna Hamilton, o femeie care tine la sangele curat al mostenitorilor sai, nu accepta casatoriile mixte de rasă ceea ce duce la multe frustrari in familia ei.

In distributie: Aura Buzescu (Artista a Poporului), Geo Barton (Artist emerit), Marieta Deculescu (Artista emerita), George Sion, Doina Serban, Liliana Ticau, Nelly Sterian (Artista emerita), Vali Voiculescu

 

Biografie Aura Buzescu

 

Aura Buzescu s-a născut la Caransebeş în 26 august 1894. Copilăria şi-a petrecut-o însă la Bucureşti. Această perioadă este evocată de marea actriţă într-un interviu acordat în anul 1931 revistei “Ilustraţiunea Română”: 
 
“- Familia mea îşi are obârşia la Caransebeş, ceea ce poate lămuri numele de Almăjan (notă: numele artistei înainte de căsătorie) care a nedumerit cândva mulţi oameni. Chiar eu sunt născută în Banat, dar la patru ani – cu vaporul pe Dunăre – am venit în Bucureşti.
Acesta ar fi primul turneu al vieţii mele. Era să cad în Dunăre şi de atunci am rămas cu o adevărată groază de apă. Nimic în familia mea de oameni aşezaţi nu era de natură să mă îndrepte spre artă, mai ales spre teatru. Părinţii mă pregăteau pentru îndeletnicirile obişnuite ale femeilor din lumea mea: gospodină, soţie şi mamă.
Cred că acestei pregătiri îi datorez buna organizare a vieţii mele de dincolo de scândurile scenei. Zic buna organizare, şi sper că soţul şi copiii mei n’ar avea cruzimea să mă desmintă. Căci îmi ador copiii şi ţin la familia mea ca o femeie tihnită, care n’ar fi avut în viaţă alt ideal decât casa şi familia ei. Iar dacă în liniştea căminului se furişează câteodată pe uşa care dă spre teatru, câte o adiere de vânt – e un motiv mai mult să mă reîntorc spre ai mei cu mai multă inimă şi să-mi caut în apropierea lor liniştea pe care scena cu freamătul ei nu poate să mi-o dea.”
Pasionată de teatru încă din adolescenţă, Aura Buzescu a ales să se dedice scenei. Primii paşi nu au fost însă foarte uşor de făcut, în primul rând datorită prejudecăţilor privitoare la această profesie care erau încă prezente în societatea românească: 

După o perioadă de pregătire făcută cu Ion Livescu, un alt mare actor român al epocii, Aura Buzescu urmează începând cu anul 1912 cursurile de teatru ale Conservatorului din București.

“- Mă întreb şi vă întreb: talentul care covârşeşte pe un actor e suficient pentru a ajunge în ierarhia teatrală la treptele cele mai înalte, sau pe lângă talent mai trebuie ucenicia cea mai mică şi migăloasă, ca la orice banală meserie? Şi mai ales, este nevoie poate şi de un îndrumător, de un înger bun, care să vegheze şi să te conducă, ajutând ca însuşirile artistului să se poată afirma?

– Primul drum în teatru l’am făcut la Tina Barbu. Înţeleagă cine poate de ce m’am dus tocmai la dânsa, când erau în Bucureşti, atâţia alţi actori şi actriţe mari. Şi pentru prima oară în viaţa mea am ştiut să stăruiesc, căci Tina Barbu nu m’a primit. Adică nu m’a primit o dată, de două ori, de trei ori. Dar vorba Bibliei n’a dat greș. Uşa mi s’a deschis. Şi s’a închis iarăşi. Dar acum aveam făgăduiala Tinei Barbu, că va vorbi cu Ion Livescu să mă prepare pentru Conservator. Şi cu asta făcusem încă un pas spre teatru. Ion Livescu m’a preparat şi am fost primită cred că fără entuziasm. Era şi firesc. Ce căuta între atâtea cucoane elegante, un biet copil stângaci, venit dintr’o lume care nu avea nímic în comun cu teatrul?

Am fost repartizată la clasa d-nei Lucia Sturdza-Bulandra. N’aş putea spune că eram o elevă fericită. Straşnică profesoară, care a scos atâtea rânduri de elevi străluciţi! Dar era de o severitate care mă paraliza. Nu odată, ducându-mă înspre Conservator, mă rugam de Dumnezeu să fiu în întârziere, ca să am motiv să nu mai intru în clasă. 

Sunt azi departe de vremurile acelea – şi-mi dau seama mai mult ca oricând – că severitatea aceea a profesoarei a lăsat în mine tot ce formează azi temelia carierei mele teatrale: îndârjită pornire de lucru şi o neîndurată severitate în mine însămi. De altfel profesoara mea de atunci s’a transformat în prima mea directoare de scenă. Sub supravegherea ei am făcut primii mei paşi pe scenă şi am cunoscut primele succese. Şi tot prin ea am cunoscut omul de care mi-am legat mai târziu zilele vieţii (notă: economistul Alexandru Buzescu). Astfel soarta mea bună a trecut prin mâna d-nei Bulandra.”

 

Probabil că anii de şcoală în care a avut-o ca îndrumătoare pe Lucia Sturdza-Bulandra au fost cei care au desăvârşit şi talentul pedagogic al Aurei Buzescu. Ea a fost peste ani, un profesor admirabil pentru actorii unei alte generaţii de mari actori. Mircea Albulescu, Victor Rebengiuc, Gheorghe Cozorici şi Gina Patrichi sunt doar câţiva dintre actorii care au avut onoarea să studieze arta dramatică în clasele conduse de Aura Buzescu.

 

Aura Buzescu a debutat în anul 1914 jucând rolul Serge din piesa “Ana Karenina” jucată  pe scena teatrului “Regina Maria” din Bucureşti. Începând din anul 1918 a jucat pe scena teatrului “Excelsior” condus de Elvira Popescu şi Alexandru Mihăilescu. După o perioadă în care s-a alăturat actorilor companiei Bulandra, în stagiunea 1922-1923 Aura Buzescu a debutat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, jucând în piesa “Hedda Gabler” de Henrik Ibsen

Din lista impresionantă de piese de teatru în care Aura Buzescu a creat roluri memorabile între anii 1922 şi 1970 amintesc doar câteva: “Arborele genealogic” de Lucia Demetrius, “Invitaţie la castel” de Jean Anouilh, “Frenezie” de Charles Peyret Chapuis, “Oedip, tiran al Tebei” de Sofocle, “Suflete în vâltoare” de Aida Vrioni, “Marşul nupţial” de Henri Bataille, “Samson” de Henri Bernstein, “Hamlet” de Shakespeare, “Faust” de Goethe sau “Secretul” de Henri Bernstein. În interviul dat în 1931, pe când era deja o actriţă consacrată dar încă totuşi la începutul carierei, Aura Buzescu mărturisea:

“- Aruncaţi o privire asupra tuturor rolurilor dragi pe care le-aţi creat şi care vibrează şi astăzi în memoria spectatorului. Care din aceste roluri iubite a fost cel mai iubit de dumneavoastră?

– Primul meu rol a fost băiatul din Ana Karenina dar primul meu rol mare a fost Hedwiga din “Luminătorii” die Bataille. Roata teatrală s’a pornit apoi şi azi n’aş şti să spun nici toate rolurile pe care le-am jucat, nici în ce ordine le-am interpretat. Şi iarăşi n’aş şti să spun dacă am un gen precis. Între rolul din “Fecioara rătăcită” şi cel din “Karl şi Ana” e o cale destul de lungă pe care au putut să încapă şi Julietta, şi Ofelia, şi Mira din “Meşterul Manole” şi Viorica din “Molima”. (…) În orice caz, de prefer vreun rol, nu prefer roluri din trecut, ci pe acelea din viitor. Mă ispiteşte necunoscutul, lupta cu rolul, ca pe oricine dealtfel. Odată jucat, odată ce nu mă mai chinuie, orice rol îşi pierde farmecul. Asta nu înseamnă că după premieră joc fără emoţii.

Aura Buzescu s-a stins din viaţă în 22 decembrie 1992, după 98 de ani de existenţă și aproape 80 de ani au fost puşi în slujba teatrului românesc.

Surse:

– articolul “De vorbă cu d-na Aura Buzescu” – semnat Tonia – publicat în revista “Ilustrațiunea Română” – numărul din 28 octombrie 1931 – citit din colecția Bibliotecii Digitale a Bucureștilor

– articolul “Femei celebre – Aura Buzescu