Familia Borgia serial istoric Sezonul 2 episodul 9
Date biografice:
În toată Italia, niciun nume nu trezea reacții mai puternice decât cel al familiei Borgia.
Astăzi, ne este imposibil să ne imaginăm o familie cu o reputație mai proastă cauzată de păcate și imoralitate, și cu greu s-ar găsi un membru al acestei familii care să nu fi căzut în capcanele puterii. Primul dintre membrii importanți ai familiei Borgia, Alfons de Borja (1378-1458), cunoscut mai degrabă drept Papa Calixt al III-lea, a fost descris de apropiații săi drept „scandalul epocii”, din cauza corupției ce i-a caracterizat anii la putere.
Nepotul său, Rodrigo, care avea să devină și el papă sub numele de Alexandru al VI-lea, a avut o reputație chiar și mai proastă. Acuzat că și-a cumpărat alegerea ca pontif, Rodrigo Borgia avea să devină centrul unor zvonuri atât de dure încât diplomatul venețian Girolamo Priuli a ajuns să creadă că acesta „și-a dat sufletul și trupul diavolului”. Iar Johann Burchard, ca maestru de ceremonii al lui Alexandru VI, scria că:
Nu a rămas vreo crimă sau vreun act rușinos care să nu fie comis în public la Roma și în casa Pontifului. Cine n-ar fi oripilat de monstruoasele acte de desfrâu comise în mod deschis la el în casă, fără respect pentru Dumnezeu sau om? Violurile și actele de incest sunt nenumărate… și o mulțime de curtezane frecventează Palatul Sf. Petru, iar proxeneți și bordeluri se găsesc peste tot!
Sursa 2
https://segavid.com/embed-zmebeah7glu7.html