Extemporal la dirigentie

După acea simpatică și promițătoare De­clarație de dragoste, au urmat — parcă mai palizi: ca dramaturgie și interpreta­re — Liceenii, cărora li se adaugă acum — poate într-o altă ordine de idei, dar cu același succes (de public) — Extemporal la dirigenție… Așadar, numitorul comun al celor trei filme propuse de scenaristul George Șovu și realizate de Nicolae Corjos ar fi — la prima vedere, cel puțin — succesul de public: inexplicabil altfel decât prin faptul că, fiecare în parte și toate la un loc, filmele răspundeau unei nevoi, u­nei așteptări a publicului tânăr — care le-a primit cu entuziasm.
Din fericire, nici entuziasmul, nici succesul de public n-au devenit (încă) cri­terii estetice și, în cazul oricărui fe­nomen de excesivă popularitate, pojghița strălucitoare cu care-l îmbracă adorația (vai, momentană) a mulțimii trebuie râcâită cu nădejde: pentru mai dreapta prețuire a ceea ce (eventual) există cu adevărat valoros dincolo de ea.
Că popularitatea filmului este excesivă mi se pare deasupra oricărei îndoieli fie și numai pentru faptul că acest Extemporal la dirigenție are abilitatea (pe care n-o aplaud) de a ocoli cu egală de­zinvoltură și „piscurile”, și „abisurile” problematicii de la care (pretinde că) se revendică… N-aș vrea să insist, nici să stric cheful cuiva, dar nu pot să n-aduc în discuție viziunea ușor festivistă (când nu e înduioșător convențională) asupra fragmențelelor de realitate pe care filmul încearcă să le surprindă: conflictul este văzut exclusiv ca o „armonie a contrariilor”, iar rarele note „discordante” (ce ar contraria zisa armonie) sunt repede „date pe brazdă” (uneori, fără elementara ca să nu zic decenta — motivație dramaturgică: vezi cazul reclamației împotriva lui „Socrate”).
S-ar putea însă ca tendința celor doi autori ai filmului de a evita orice confrun­tare cu problemele „spinoase” (citește ma­jore) ale tinerei generații să nu provină decât din modestie — iar modestia e o ca­litate de aplaudat (la ceilalți). Oricum, povestea pe care ne-o propune filmul nu se complică în prea multe motivații totul (de)curge ca-ntr-un cântec (românesc) de muzică ușoară, în care inspiratele acorduri ale melodiei te fac să treci în zbor peste hârtoapele textului.
Furați, deci, de „melodia” filmului — nu cea a lui Florin Bogardo, care se cam repetă să trecem și noi peste faptul că principala preocupare a liceenilor (fie, ei, de-a IX-a, de-a XI-a ori de-a XII-a) este „balul bobocilor”; că se circulă în ex­clusivitate cu autoturismul propriu (când nu apare în goană, și la primul semnal, un taxi!) că, în ordinea „priorităților”, învățătura vine după muzica ușoară și romanele de dragoste (ca să nu mai vor­bim de tenis — unde se înfruntă două „filosofii”: cea a lui „Socrate” și cea a lui Doru); că, pentru maxima decență a filmului, nepoatele spun unchilor „tu”, apoi „dumneata”, iar idila dintre „Socrate” și noua profesoară de română nu se finalizează decât în final (și, atunci doar printr-o imperceptibilă mângâiere de mâna); că practica în producție a elevilor e abia sugerată printr-o vizită de curtoazie la uzină (deși problema ar merita să fie „dezbătută” într-un film întreg) etc. Nu ignor faptul că, numindu-se Extem­poral la dirigenție, filmul își propune și scurte incursiuni în viața și activitatea unui diriginte: aici, profesorul cel mal îndrăgit din școală, supranumit „Socrate”; dar tot „analiza” condiției de licean îl tentează până la urmă — numai că, din dorința unei priviri „caleidoscopice” asupra acestei condiții nu-i aprofundează nici un aspect, menținându-se într-o superficialita­te, ca să zic așa, operetistică.

Ion Caramitru – profesorul Mihai Gavrilescu „Socrate”
Tamara Buciuceanu-Botez – profesoara Baldovin „Isoscel”
Diana Lupescu – profesoara Luminița Cernea
Mădălina Pop – eleva Anca Gavrilescu , fiica lui Socrate
Dan Zamfirescu – elevul Doru Murgoci
Adrian Păduraru – studentul Alexandru Bârsan
Teodora Mareș – studenta Ioana Popa
Carmen Enea – studenta Mihaela
Florin Chiriac – studentul Andrei
Ștefan Bănică-junior – elevul Mihai Marinescu
Mihai Constantin – elevul Ionică Popescu
Oana Sârbu – eleva Dana Vasilescu
Cristina Deleanu – directoarea liceului
Mariana Cercel – profesoara Doina Pușcariu
Jana Gorea – bunica Ancăi
Iulius Liptac
Ioana Ștefan
Cosmin Șofron – elevul Adrian Buzescu
Liviu Pancu – elevul Georgescu
Tudor Petruț
Vasile Boghiță – tatăl elevului Buzescu (creditat Vasile Mihai Boghiță)
Cornel Mihalache
Costin Mărculescu
Mariana Dănescu

Premiera: 8 februarie 1988