Extemporal la dirigentie film romanesc (1987)

După acea simpatică şi promiţătoare De­claraţie de dragoste, au urmat — parcă mai palizi: ca dramaturgie şi interpreta­re — Liceenii, cărora li se adaugă acum — poate într-o altă ordine de idei, dar cu acelaşi succes (de public) — Extemporal la dirigenţie… Aşadar, numitorul comun al celor trei filme propuse de scenaristul George Şovu şi realizate de Nicolae Corjos ar fi — la prima vedere, cel puţin — succesul de public: inexplicabil altfel decât prin faptul că, fiecare în parte şi toate la un loc, filmele răspundeau unei nevoi, u­nei aşteptări a publicului tânăr — care le-a primit cu entuziasm.
Din fericire, nici entuziasmul, nici succesul de public n-au devenit (încă) cri­terii estetice şi, în cazul oricărui fe­nomen de excesivă popularitate, pojghiţa strălucitoare cu care-l îmbracă adoraţia (vai, momentană) a mulţimii trebuie râcâită cu nădejde: pentru mai dreapta preţuire a ceea ce (eventual) există cu adevărat valoros dincolo de ea.
Că popularitatea filmului este excesivă mi se pare deasupra oricărei îndoieli fie şi numai pentru faptul că acest Extemporal la dirigenţie are abilitatea (pe care n-o aplaud) de a ocoli cu egală de­zinvoltură şi „piscurile”, şi „abisurile” problematicii de la care (pretinde că) se revendică… N-aş vrea să insist, nici să stric cheful cuiva, dar nu pot să n-aduc în discuţie viziunea uşor festivistă (când nu e înduioşător convenţională) asupra fragmenţelelor de realitate pe care filmul încearcă să le surprindă: conflictul este văzut exclusiv ca o „armonie a contrariilor”, iar rarele note „discordante” (ce ar contraria zisa armonie) sunt repede „date pe brazdă” (uneori, fără elementara ca să nu zic decenta — motivaţie dramaturgică: vezi cazul reclamaţiei împotriva lui „Socrate”).
S-ar putea însă ca tendinţa celor doi autori ai filmului de a evita orice confrun­tare cu problemele „spinoase” (citeşte ma­jore) ale tinerei generaţii să nu provină decât din modestie — iar modestia e o ca­litate de aplaudat (la ceilalţi). Oricum, povestea pe care ne-o propune filmul nu se complică în prea multe motivaţii totul (de)curge ca-ntr-un cântec (românesc) de muzică uşoară, în care inspiratele acorduri ale melodiei te fac să treci în zbor peste hârtoapele textului.
Furaţi, deci, de „melodia” filmului — nu cea a lui Florin Bogardo, care se cam repetă să trecem şi noi peste faptul că principala preocupare a liceenilor (fie, ei, de-a IX-a, de-a XI-a ori de-a XII-a) este „balul bobocilor”; că se circulă în ex­clusivitate cu autoturismul propriu (când nu apare în goană, şi la primul semnal, un taxi!) că, în ordinea „priorităţilor”, învăţătura vine după muzica uşoară şi romanele de dragoste (ca să nu mai vor­bim de tenis — unde se înfruntă două „filosofii”: cea a lui „Socrate” şi cea a lui Doru); că, pentru maxima decenţă a filmului, nepoatele spun unchilor „tu”, apoi „dumneata”, iar idila dintre „Socrate” şi noua profesoară de română nu se finalizează decât în final (şi, atunci doar printr-o imperceptibilă mângâiere de mâna); că practica în producţie a elevilor e abia sugerată printr-o vizită de curtoazie la uzină (deşi problema ar merita să fie „dezbătută” într-un film întreg) etc. Nu ignor faptul că, numindu-se Extem­poral la dirigenţie, filmul îşi propune şi scurte incursiuni în viaţa şi activitatea unui diriginte: aici, profesorul cel mal îndrăgit din şcoală, supranumit „Socrate”; dar tot „analiza” condiţiei de licean îl tentează până la urmă — numai că, din dorinţa unei priviri „caleidoscopice” asupra acestei condiţii nu-i aprofundează nici un aspect, menţinându-se într-o superficialita­te, ca să zic aşa, operetistică.

Ion Caramitru – profesorul Mihai Gavrilescu „Socrate”
Tamara Buciuceanu-Botez – profesoara Baldovin „Isoscel”
Diana Lupescu – profesoara Luminița Cernea
Mădălina Pop – eleva Anca Gavrilescu , fiica lui Socrate
Dan Zamfirescu – elevul Doru Murgoci
Adrian Păduraru – studentul Alexandru Bârsan
Teodora Mareș – studenta Ioana Popa
Carmen Enea – studenta Mihaela
Florin Chiriac – studentul Andrei
Ștefan Bănică-junior – elevul Mihai Marinescu
Mihai Constantin – elevul Ionică Popescu
Oana Sârbu – eleva Dana Vasilescu
Cristina Deleanu – directoarea liceului
Mariana Cercel – profesoara Doina Pușcariu
Jana Gorea – bunica Ancăi
Iulius Liptac
Ioana Ștefan
Cosmin Șofron – elevul Adrian Buzescu
Liviu Pancu – elevul Georgescu
Tudor Petruț
Vasile Boghiță – tatăl elevului Buzescu (creditat Vasile Mihai Boghiță)
Cornel Mihalache
Costin Mărculescu
Mariana Dănescu

Premiera: 8 februarie 1988