Stefan Mihailescu Braila momente de aur mai actori romani scenete comedie

Cateva momente de aur cu marele nostru actor emerit Stefan Mihailescu Braila. O colectie unica de anecdote a celui care i-a dat viata lui Bachus in filmul cu acelasi nume, dar nu mai putin cel care a lasat o colectie impreisonanta de teatru radiofonic-audio

Stefan Mihălescu Brăila s-a născut pe 3 februarie 1925 și a decedat pe 19 septembrie 1996, fiind unul dintre cei mai talentați actori din istoria teatrului și filmului românesc. 

Soția sa, actrița Georgeta Rahtopol, a făcut mărturisiri inedite despre soțul său în volumul „O carte atipică despre un actor atipic – Ștefan Mihăilescu Brăila”, scris de marea actriță Rodica Mandache. 

„Aveam 8 cereri în căsătorie și l-am ales pe el. Când m-a cerut în căsătorie mi-a spus: să nu cumva să ai zestre. Asta mi-a stârnit interesul. Eram o mireasă fără zestre, deși aparențele erau altele. Mama mea era croitoreasă, îmi făcea rochii apretate și cochete. Au urmat 46 de ani de căsnicie. Avea respect pentru familie. Era copil din flori și vroia să avem 11 copii. I-au plăcut femeile ușoare. Nu s-a arătat în fața mea.

Avea în Piața Amzei o casă unde se ducea și dormea pe acolo…”.

Chira Dragomir, sora soției sale, fostă parteneră de teatru, îi face lui Ștefan Mihăilescu-Brăila un portret incredibil: “Cum era? Era urât. Avea un nas enorm, a fost chel de tânăr, cel puțin eu așa mi-l amintesc. Avea o gură cu buze subțiri și cea de jos era puțin mai scoasă afară și mai decolorată. Doi ochi mici, foarte apropiați, negri, strălucitori. Și nasul acela era așa de proeminent încât făcea impresia că trage și ochii după el. Era un bărbat de 1,62 m, maximum 1,65 m, ceea ce era foarte greu de acceptat pentru un bărbat. Lat în umeri, cu alură sportivă, foarte agil, cu gesturi spontane.

Mergea cu gâtul întins, așa, ca să pară mai înalt. Ei, a suferit mult că era scund. Mergea foarte repede, era sprinten, îi plăcea să meargă pe jos, să-l vadă lumea. Și era când cu capul învârtit la dreapta, când la stânga să vadă dacă este observat, dacă îl recunoaște cineva. Îi plăcea să cânte și să danseze.

Îi plăcea să fie în centrul atenției, era leneș, foarte. Decât să bată un cui într-un scaun, mai bine și-l bătea în mână. Era foarte ciudat. Nu era mo­dest. Își cunoștea bine valoarea. Mâncarea și amorul îl făceau fericit, dar banii erau pentru el suprema importanță. Fiind sărac în copilărie devenise zgârcit. Circula cu clasa a II-a la tramvai, cumpăra Sportul Popular, îl citea și-l revindea”.