Canuta om sucit

Arareori putem compara viaţa cuiva cu o farsă perfectă. Este cazul lui Cănuţă, om sucit, un renumit personaj din povestirile lui Ion Luca Caragiale.

Mamei sale nu „i-a venit sorocul”, cum se obişnuieşte să se spună despre momentul în care o femeie aduce pe lume un copil, ci i-a abătut să-l nască.

băiatul care va fi botezat Cănuţă a venit pe lume în împrejurări forţate: era la postul mare/postul Paştelui, despre ziuă la lăsata secului (ultima zi, când se mai poate mânca „de dulce”, înainte de a începe postul).

Paştele cădea în acel an în iarnă de tot. Vremea rea şi un eveniment festiv de pe agenda moaşei, a făcut ca aceasta să întârzie, iar copilul să se grăbească. S-a născut când a vrut el şi fără martori şi asistenţi, de unul singur. Ne rămâne să calculăm când a fost conceput, dacă nu cumva o fi fost şi atunci vreo abatere de la vreo rânduială străveche.

La botez i-au dat un nume fără praznic în călindar: Radu, Răducanu, Cănuţă. Apoi când preotul satului a ajuns la a treia formulă din ritualul botezului, rostind, după ce l-a vârât a treia oară în cristelniţă „… ş-al Sfântului Duh!…” , copilul s-a smucit dintre degetele popii ca o vârlugă, şi a scăpat în fundul cristelniţii.

Popa a declarat, după o aşa întâmplare nemaipomenită, că aşa copil sucit nu a mai văzut.

Rămase orfan, în grija bunicii, iar aceasta şi-a dorit să-i ofere educaţie, pentru a-şi putea croi băiatul un viitor. Dar copilul abia a reuşit să ajungă în clasa a patra. O succesiune de fapte greu de suportat pentru firea sa sucită, care punea la suflet lucruri lipsite de importanţă şi logică, l-a determinat să abandoneze învăţătura.