Calin nebunul

Traiesc, ascult si respir povesti. E punctul meu slab (dupa opinia unora) si punctul forte in opinia altora. Am mostenit darul povestirii de la bunici si as putea sa spun ca povestea lui Mihai Eminescu, Calin nebunul, si-a gasit omul innebunit dupa povesti.

Un împărat care trăia odat’ avea trei mândreți de fete de la soare te puteai uita, da’ la dânsele ba.

Sosise vremea să le găsească soți, dar împăratul nu se îndura: Acu câți feciori de-mpărați și de ginărari a cerut-o, împăratul n-a vrut să le deie. Așa că s-au găsit până la urmă trei tineri mai îndrăzneți care să le ia cu forța. Și încă ce forță:

Acu ei o ieșit afară și unul dintr-înșii o prins a fluiera cât s-o făcut un nor mare și nu s-o mai văzut nici ei, nici fetele – le-o răpit.

Răpirea aceasta misterioasă nu prevestea nimic bun în soarta celor trei fecioare de împărat, iar tatăl lor, în disperare de cauză, era, de această dată, dispus să le dea de nevastă cui le-o găsi, indiferent cine ar fi fost.

„Călin Nebunul” de Mihai Eminescu.
Dramatizarea radiofonică de Vasile Cojocaru.

Înregistrare din anul 1964