Britannicus de Jean Racine teatru radiofonic drama online (1987)
Agrippina, mama lui Nero, își dă seama că acest prinț, pe care l-a ridicat pe tron doar pentru a domni sub numele ei, este hotărât să se scuture de jug și să guverneze singur.
Această mamă ambițioasă și înfometată de putere a hotărât să se căsătorească cu Junie cu Britannicus, fiul împăratului Claudius, primul soț și fratele adoptat al lui Nero, pentru a împăca afecțiunea tânărului prinț și servește la nevoie împotriva lui Nero.
Narcis, guvernatorul lui Britannicus și, în același timp, confidentul și favoritul lui Nero, își aruncă tânărul elev pe ușa sa; în timp ce îl îndeamnă, pe de o parte, să-și unească interesele cu cele ale lui Agrippina, îl trădează, pe de altă parte, denunțând lui Nero proiectele ambițioase ale reginei-mamă. Împăratul își îndeplinește aceste planuri prin eliminarea violentă a lui Junie.
Însă abia îl percepuse în lumina torțelor decât se îndrăgostise de ea; îl trimite pe Britannicus la palatul său și îi poruncește să renunțe la iubirea lui. La refuzul tânărului prinț, îl face să se oprească și din acel moment își proiectează moartea. Agrippina însăși este ținută captivă în palat; cu toate acestea reușește să obțină un interviu cu fiul ei.
Într-un interviu remarcabil, ea îi amintește de toate beneficiile pe care i le-a oferit și îl acuză de ingratitudine. Nero încearcă să se îndreptățească reproșându-i mamei sale pentru complotul pe care îl țese cu Britannicus. Cu toate acestea,
Agrippina reușește să dezarmeze mânia împăratului și chiar îl face să promită că va fi împăcat cu fratele său; dar abia a dispărut că Nero, dând frâu liber resentimentelor sale, declară lui Burrhus, guvernatorul său, că este hotărât, sub aparența împăcării, să-l asasineze pe Britannicus.
Această piesă, una dintre cele pe care Racine a lucrat cel mai mult, aproape că nu a reușit să aibă succes în teatru; dar publicul s-a întors curând de la eroarea sa. Toate personajele sunt desenate cu o perfecțiune uluitoare.
Agrippina este mândră, ambițioasă, dornică de putere, sacrificându-și viața, cea a fiului ei, virtutea și, în sfârșit, dorința de a domni. Dacă pare să fie interesată de dragostea lui Britannicus și Junie, este pentru a se proteja de dizgrația cu care este amenințată. Personajul lui Nero este desenat cu măiestrie. Este la Nero la începutul crimei, încă ezitând între bine și rău, între Burrhus și Narcis. Narcis este confidentul vrednic al unui astfel de monstru. Este portretul fidel al unui curtean perfid și isteț, care măgulesc pasiunile stăpânului său pentru a-l apuca mai bine și a-l guverna. Burrhus nu este atras cu mai puțină vigoare.
Ministru al unei virtuti austere, el rezistă viziunilor ambițioase ale Agrippinei cu privire la viciile stăpânului ei; dar când cunoaște desenele oribile ale elevului său, el se lasă dus de tot focul indignării și elocvența lui pare o clipă să triumfe asupra acestui monstru. Britannicus are un chip sincer și generos. Candora, ingeniozitatea și dragostea timidă și modestă a lui Junie au aruncat o nuanță dulce de interes și sensibilitate asupra acestei imagini.
Dar viciul nu triumfă cu totul și poetul are grijă să ne arate în viitor remușcarea și chinul atașat lui Nero și să-l facă să-și exprime crima.
