Cosma

Irimia trase pe Adrian, ingrozit, in crasma paraginita. Aci, el puse pe masa darapanata o dasaga grea, pe care o aruncase jos la intrare; din dasaga scoase o paine de un kilogram, o bucata de slanina, o ceapa mare si un cutit de bucatarie. Apoi, nazdravanul strivi ceapa cu pumnul, cioparti painea si slanina si incepu sa imbuce ca un capcaun, facand din ochi lui Adrian sa-i urmeze pilda.

Adrian, fara sa raspunda acestei poftiri, cazu sleit pe o banca, incrucisa bratele pe masa si isi culca fruntea pe ele. Irimia nu starui si inghiti tot. O singura data pregeta sa se urneasca din loc, ca sa-si scoata un urcior de cinci litri de vin. Din urcior isi turna mereu intr-o cana de pamant de-o oca, din care bea.

Dupa o jumatate de ora, painea, slanina, ceapa si o buna parte din vin luasera calea pantecului. Cand Adrian se uita la dansul, Irimia isi fuma luleaua si zambea sub mustatile sale groase. Tanarul il privi ca pe-o aratare de necrezut. Irimia ii raspunse miscand cu repeziciune sprancenele-i albe, coama de par carunt si caciula care se inalta peste ele ca o capita pitica de fan.

Ochii sai negri si mari, limpezi ca ai unui copil, erau singura marturie de dragoste in acest morman de salbaticie: ei glasuiau cel mai increzator, cel mai sincer limbaj prietenesc. Restul era un amestec respingator: barba valvoi; vesminte tepene de jeg si noroi; camasa de cioban innodata la gat cu sfoara; labe de urs, facute sa omoare un bou cu o lovitura de pumn. si ca si cum Adrian ar fi avut nevoie de-un adaos de salbaticie, Irimia apuca oala plina cu vin, o dadu peste cap si, in loc sa rasufle, musca din marginea ei ca dintr-o felie de paine, rontai in masele bucata rupta si scuipa macinatura pe masa.