Baltagul

Baltagul este un film românesc din 1969 regizat de Mircea Mureșan

Baltagul, publicat în anul 1930, este un roman polimorf, realist și simbolic în același timp, încadrându-se într-un tip aparte de realism, și anume realismul mitic. Acțiunea este structurată în funcție de două planuri narative: unul realist și unul mitic. Coordonata realistă a structurii romanului se referă la călătoria pe care o face Vitoria Lipan, la aflarea adevărului și la descrierea satului moldovenesc. Dacă avem în vedere motivul adevărului, romanul își dezvăluie o alcătuire în trepte. Motivul căutării și al cunoașterii se dezvoltă într-o structură labirintică. Planul mitic are în centru miturile din care s-a inspirat autorul, precum și sensul ritualic al gesturilor Vitoriei. Cel mai important mit care stă la baza structurii acestui roman este mitul mioritic, fapt subliniat și de moto-ul pe care îl alege autorul pentru opera sa: „Stăpâne, stăpâne, / Mai chiamă ș-un câne…”. Acest mit include modul de înțelegere a lumii de către personaje, tradițiile pastorale, dar și comuniunea om-natură. Alt mit identificat în structura romanului este mitul egiptean al lui Isis și Osiris.

Tema romanului se referă la drumul parcurs de Vitoria Lipan pentru aflarea adevărului despre moartea soțului ei, urmată de săvârșirea dreptății prin pedepsirea vinovaților. De asemenea, se regăsesc și alte teme ale operei sadovenine, și anume: natura, iubirea, viața pastorală, călătoria. În același timp, romanul prezintă monografia satului moldovenesc de la munte, cu obiceiurile legate de transhumanță și de alte evenimente importante din lumea satului, cum ar fi ritualurile de nuntă, botez și înmormântare.

Titlul exprimă ideea de dreptate pe care Gheorghiță o va realiza cu ajutorul baltagului. Baltagul, toporul cu două tăișuri, este un obiect ambivalent: armă a crimei și intrumentul actului justițiar, reparator.

Narațiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniprezent și omniscient reconstituie în mod obiectiv, prin tehnica detaliului și observație, lumea satului de munteni și acțiunile Vitoriei. Secvențele narative sunt legate prin înlănțuire și alternanță. Narațiunea este preponderentă, dar pasajele descriptive fixează diferite aspecte ale cadrului sau elemente de portret fizic, individual și colectiv. Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin anumite repere temporale: „aproape de Sf. Andrei”, „în Postul Mare”, „10 Martie.” Spațiul în care se desfășoară acțiunea este la început satul Măgura Tarcăului. Fiind un roman realist, pentru a sublinia veridicitatea, autorul introduce toponime care există pe hartă: Piatra-Neamț, Sabasa, Fărcașa etc. De asemenea, acțiunea romanului se desfășoară cronologic, urmărind momentele subiectului.

Incipitul romanului descrie o cosmogonie populară, spusă uneori de Nechifor Lipan la nunți și cumetrii, care pune în relație destinul individual al acestuia reprezentat de munteni, cu destinul altor neamuri :„Domnul Dumnezeu, după ce a alcătuit lumea, a pus rânduială și semn fiecărui neam. […] La urmă au venit și muntenii ș-au îngenunchiat la scaunul Împărăției. Domnul s-a uitat la ei cu milă: – Dar, voi, necăjiților, de ce ați întârziat? […] – Apoi ați venit cei din urmă, zice Domnul cu părere de rău. Dragi îmi sunteți, dar n-am ce vă face. Rămâneți cu ce aveți. Nu vă mai pot da într-adaos decât o inimă ușoară ca să vă bucurați cu al vostru. Să vă pară toate bune; să vie la voi cel cu cetera; și cel cu băutura; și s-aveți muieri frumoase și iubețe.” În cadrul textului cuvintele „rânduială” și „semn” sunt frecvent folosite, ele fiind considerate cuvintele-cheie ale romanului. Prin dispariția lui Nechifor Lipan, „rânduiala”, adică ordinea cosmică, a fost distrusă. În opera sadoveniană, natura se reflectă în om, deoarece tragedia este anunțată de schimbarea stării naturii: „Vitoriei i se păru că brazii sunt mai negri decât de obicei”, vremea se tulbură, iarna vine mai repede. Un alt element care confirmă moartea lui Nechifor Lipan este visul Vitoriei, care anunță și călătoria pe care trebuie să o facă în căutarea celui dispărut: „Se făcea că vede pe Nechifor Lipan călare, cu spatele întors către ea, trecând spre asfințit o revărsare de ape.” Semnele viitoarei călătorii vin și din partea naturii: „Cocoșul dă semn de plecare”.

Intriga cuprinde frământările personajului principal, dar și pregătirile pe care le face pentru călătorie. Pe plan social, se conturează monografia unui sat de munte, unde tradiția nu permite abateri de la legile nescrise. Minodora este certată de mama ei când este interesată de lumea orașului. În viața acestei societăți arhaice biserica și practica magică coexistă. Înaintea plecării, Vitoria se supune unui ritual de purificare: ține post negru douăsprezece vineri, merge împreună cu fiul ei la biserică pentru a se închina la sfânta Ana, vinde lucruri pentru a face rost de bani de drum, merge la Piatra-Neamț să consulte autoritățile, sfințește baltagul care îi va aparține lui Gheorghiță. Atitudinea ei față de lumea orașului este foarte importantă pentru tipul de mentalitate pe care îl reprezintă: ea nu are încredere în rânduiala din această lume și refuză scrierea unei jalbe către „stăpânirea pământeană”.

continuarea si alte referate le gasiti aici…..https://latimp.net/forum/thread/24064/baltagul-de-mihail-sadoveanu-comentariu-literar/

Margarita Lozano ca Vitoria Lipan (cu vocea dublată)
Folco Lulli ca oierul Bogza (cu vocea dublată)
Sidonia Manolache ca Minodora
Paul Misai ca Gheorghiță
Florin Scărlătescu ca Subprefect
Anatol Constantin ca David
Sandu Sticlaru ca Părintele Daniil
Livia Baba ca Ana
N.N. Matei ca oierul Cutui
Dan Nicolae ca Toma
Nunuța Hodoș ca Baba Maranda
Costache Diamandi ca Domnul Vasiliu
Ernest Maftei
Petre Gheorghiu-Goe
Jean Constantin-vanzator