Nunta insangerata

Nuntă însângerată de Federico Garcia Lorca a fost scrisă în anul 1933 şi este considerată o capodoperă pentru dramaturgia contemporană. Nu este genul de spectacol care să te lase nepăsător. Inspirat din celebră operă Romeo şi Julieta, spectacolul prinde, cumva, accente contemporane. Spaţiul în care se desfăşoară acţiunea este un teren de tenis, coloana sonoră te duce cu gândul la celebrele confruntări mafiote din Mexic, personajele sunt complet atipice şi există elemente care, pentru unii, pot fi surprinzătoare. Apoi avem umor, întrebări ale căror răspunsuri nu par a fi uşoare, răzbunare, sete de sânge, avariţie, adulter şi societatea care judecă în mod constant.

Avem o multitudine de personaje. Apoi, spectacolul are două planuri cu personaje diferite care, la un anumit punct se regăsesc faţă în faţă dar apar şi evenimente desfăşurate pe repede înainte. E foarte probabil să fii puţin confuz. Este genul de scriere care trebuie văzută şi apoi revăzuta pentru a-ţi porni rotiţele. Este acel gen de spectacol complex, plin de simbolistica, învăţături spirituale şi umor mai mult sau mai puţin la îndemâna oricui.

Spectacolul este fascinant, copleşitor, greu dar şi amuzant, satiric, ironic şi dezvăluie comportamente şi tertipuri umane pe care, cu atenţie şi răbdare, le putem identifica şi în personajele de pe scena vieţii noastre. Ceva mai sângeroasă decât opera lui William Shakespeare, această piesă este mult mai actuala. Este o poveste spălată cu sânge scurs undeva într-un trecut care şi-a lăsat amprenta în mentalul colectiv.

Desigur, complexitatea personajelor, schimbările care se produc în sânul a două familii şi deciziile pe care acestea le-au urmat de-a lungul întregii existenţe sunt uşor de înţeles şi, în acelaşi timp, nasc întrebări în mintea spectatorilor cu privire la necesitatea violenţei sau nevoii de răzbunare ori viaţa personajelor ar fi avut un alt parcurs dacă acea sete, cruntă, de răzbunare ar fi fost stinsă încă de la început.

Şi dacă ar fi fost stinsă, cum s-ar fi putut reuşi un asemenea compromis pentru ca generaţiile următoare să nu pornească în viaţa mânjiţi cu drame ale trecutului. Pentru că din câte ne dăm seama din desfăşurarea acţiunii, setea de răzbunare şi nevoia de evadare dintr-un mediu toxic devin laitmotive pentru personaje.