Donna Rosita

Granada, 1885-1912. 

      Orfana Rosita locuieste cu matusa si unchiul ei, un cultivator de flori. Ea este logodită cu un văr care pleacă în Mexic pentru a-și face avere acolo. Înainte de a pleca, o reîntâlnește pe Rosita și promite că îi va fi loial. În timp ce ea așteaptă întoarcerea lui, anii trec. 

      În ziua onomastică, ea primește vizita de la mai mulți prieteni care acum sunt căsătoriți și au copii. Conversația se îndreaptă către subiectul inevitabil al căsătoriei. Sosește o scrisoare de la vărul prin care își propune să închidă de departe legătura căsătoriei cu Rosita – prin procură. 

     Când mătușa și Rosita au fost nevoite să se mute într-o casă nouă, zece ani mai târziu, după moartea unchiului lor, nimic nu sa schimbat. Legătura căsătoriei nu a apărut niciodată; în schimb, nepotul s-a căsătorit cu o mexicană bogată cu mult timp în urmă, dar a continuat să scrie scrisori de mângâiere. Rosita, care fusese deja informată despre trădarea sa de către terți, a menținut iluzia și a respins alți reclamanți. Amărâtă de lipsa de sens a vieții, ea se agață de demnitatea ei, dar colapsul este deja la orizont.

Adaptare radiofonică de Eugenia Ţundrea.

Înregistrare din anul 1982.