Poarta vantului

„Poarta vântului” de Mihai Eminescu.
Adaptarea radiofonică de Simona și Dan Vasiliu.

Era un om sarac – sarac , ș-avea o mulțime de copii. Acu era – în vremea foametii și el a muncit v-o saptamana pe un cauș de graunțe. Acu s-a dus la rașnița cu dansele. Dupa ce le-o rașnit, a eșit afara cu caușul cu faina și s-a pornit o furtuna mare și i-a luat toata faina din cauș. Da el strașnic s-o maniat. „Nu ma las eu așa cu una cu doua”, și face un șumuiag de paie și pornește.
Îl întreaba un om:
— Unde te duci, cumatre?
— Ma duc s astup borta vantului, ca mi-a luat faina din cauș.
— Da unde-i nimeri-o?
— Unde-a fi acolo ma duc.
Mergand el loc departat a ajuns pe Dzeu și sf. Petrea (erau pe pamant pe-atunci).
— Unde te duci omule?
— Ma duc s astup borta vantului, ca mi-o luat faina din cauș. Da D-zeu i-o zis așa:
— Omule, nu te mai duce. Na-ți o nuca … da pan a casa sa nu zici: nuca, deschide-te.
Întorcandu-se el înapoi, a noptat ș-a ajuns la un om și s-a rugat sa-l primeasca sa doarma acolo peste noapte.
— De unde vii bade? l-ntreaba omul cela.
— Ma duceam s astup borta vantului ș am întalnit un nebun pe drum și mi-o dat o nuca și-a zis sa nu zic pan a casa nuca, deschide-te. Ce-a mai fi și asta?
Femeea omului vicleana. Ia o nuca n mana și zice:
— Ia sa-ți vad nuca.