Teatru radiofonic

Valeriu Gafencu sfantul inchisorilor

2.315 ascultări adăugat 10 mart. 2020 de Anna

Despre

Valeriu Gafencu – „sfântul închisorilor”, cum l-a numit Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii şi alţi tineri au fost arestaţi în 1941, în timpul regimului Antonescu, pentru activitatea lor în Frăţiile de Cruce. În închisoare, în inima lor începe o frământare profundă în privinţa rostului pentru care au fost încarceraţi. Sufletele lor caută ceva care să-i ridice deasupra suferinţelor pe care le trăiau.

În perioada dinainte de instalarea regimului comunist au ocazia să citească Sfânta Scriptură şi alte cărţi duhovniceşti, să se adâncescă în rugăciune.

Valeriu Gafencu a trecut prin încercări teribile în temutele închisori de la Aiud şi Piteşti. Între colegii săi de detenţie, personalităţi intrate azi în legendă: Ieromonahul Arsenie Papacioc, Ion Gavrilă Ogoranu, Părintele Gheorghe Calciu, Ioan Ianolide. În cele din urmă, ajunge la închisoarea sanatoriu de la Târgu-Ocna, unde în jurul său se creează o atmosferă spirituală înaltă, unică în universul concentraţionar românesc.
Valeriu Gafencu trece la Domnul pe 18 februarie 1952, purtând nimbul sfinţeniei.
După 1990, a fost propus spre canonizare Sinodului Bisericii Ortodoxe Române.

Fișa artistică

Scenariul
Ion-Costin Manoliu
Regia artistică
Petru Hadârcă
Distribuția
Dan Puric, Maria Ploae, Mihai Bica, Mircea Rusu, Dorin Andone, Orodel Olaru,Mircea Constantinescu, Petru Hadârcă, Alexandru Nedelcu, Dan Săndulescu, Dan Cogălniceanu, Ioana Iacob, Magda Duţu, Costin Manoliu, Stelică Muscalu
Regia de studio
Milica Creiniceanu
Regia muzicală
Stelică Muscalu
Regia tehnică
ing. Mirela Georgescu
Producător
Magda Duţu
Vezi toate ›