Tulburarea apelor de Lucian Blaga teatru radiofonic dramă (1991)
Tulburarea apelor de Lucian Blaga.
Adaptarea radiofonică şi regia artistică: Constantin Dinischiotu.
În distribuţie: Traian Stănescu, Irina Petrescu, Maia Morgenstern, George Constantin, Gheorghe Cozorici, Cristian Şofron, Radu Panamarenco, Dan Condurache, Dan Damian, Nicolae Pomoje, Julieta Strâmbeanu, Petre Lupu, Violeta Berbiuc, Andreea Raicu, Valentin Teodosiu, Nicolae Călugăriţa, Petre Dinuliu, Tudor Heica, Gheorghe Pufulete.
Redactor: Georgeta Răboj.
Regia de studio: Janina Dicu.
Regia muzicală: George Marcu.
Regia tehnică: Vasile Manta.
Înregistrare din anul 1991
„Tulburarea apelor” (1923) continuă proiectul lui Lucian Blaga de a configura o matrice a spiritualității
românești. Eroul principal al piesei, Popa, năzuiește același mod de existență ca și Zamolxe: ființarea întru spiritul pământului, al naturii, într-un mod de viață stihial și vitalist. Lucian Blaga construiește mitul unui IsusPământ, care va avea aceeași soartă ca a lui Zamolxe. De aceea, istoria și conflictul aparent religios sunt doar pretexte pentru Blaga în intenția sa de fundamentare a mitului.
„Tulburarea apelor”, dincolo de metafora din titlu, unde gândul zboară sedus spre o apă tulbure, poartă o dimensiune mult mai adâncă și totuși înălțătoare a spiritualității unice mioritice într-un spațiu atemporal românesc și parcă universal. Este o invitație a simțului prin care gândul prinde contur în faptă și rugăciunea de taină devine miracol și părticică a luminii taborice.” afirmă Cosmin Pleșa.
„Tulburarea apelor” nu e nici piesă istorică, deși beneficiază de substratul antropologic corespunzător – reforma luterană din Ardealul secolului al XVI-lea (Blaga, cel mai probabil, speculează informațiile istorice referitoare la Catehismul românesc cu învățături luterane tradus în 1544, la Sibiu, și dispărut apoi) – și nici religioasă, căci, de fapt, înfruntarea ideatică dintre ortodoxism și protestantism nu e decât un prilej pentru a construi și instala în matricea spirituală românească un nou mit, circumscris propriei sale viziuni filosofice, acela în al cărui centru se află Marele Anonim.”
