Trandafirul galben 1981 online hd

„Premiera a avut loc în 1982, în regia lui Doru Năstase. „Trandafirul galben” este numele conspirativ al lui Mărgelatu, sub care ajută organizația conspiraționistă cu legaturi francmasonice, „Frăția” în pregătirea forțelor revoluționare de la 1848. Filmul este axat pe transportul de la Viena în Țara Românească a armelor cumpărate cu banii obținuți pe odoarele lăsate de domnul Tudor Vladimirescu în grija boierului Stroe Grădișteanu, pe care Mărgelatu le-a protejat cu greu de hoți și de oamenii Agiei. Cu ajutorul acelor arme, organizația conspiraționistă „Frăția” vrea să declanșeze o revoluție.”

Frăția a fost o societate secretă înființată în 1843 de Nicolae Bălcescu, Ion Ghica și Christian Tell, la care au aderat ulterior și alți pașoptiști, precum Alexandru G. Golescu-Negru, C. A. Rosetti și alții.Deviza societății era „Dreptate, Frăție”. S-a constituit și o filială la Paris, al cărei secretar era C. A. Rosetti: Societatea studenților români.În același scop, cei mai mulți dintre membrii acestor societăți au intrat în lojile masonice propriu-zise; astfel, gândeau ei, vor putea stabili legaturi externe, „invizibile”, strânse și puternice

Din aceeasi categorie:;