Toți fiii mei de Arthur Miller teatru radiofonic drama cu Mircea Albulescu (1983)

Toţi fiii mei, piesa scrisă şi pusă în scenă în anul 1947,  este cea care l-a propulsat pe Arthur Miller în atenţia publicului american şi a criticilor şi cea care i-a adus primul premiu Tony. Povestea, respectând regula tragediei greceşti de timp, spaţiu şi acţiune, este inspirată dintr-un fapt real, preluat de dramaturg din paginile unui ziar.

Acţiunea se petrece în America, imediat după cel de-al doilea război mondial, în sânul unei familii care a reuşit să se îmbogăţească, profitând de oportunităţile apărute. În casa Keller, dramele sunt însă adânci. Deciziile din timpul războiului au consecinţe tragice, trei ani şi jumătate mai târziu, asupra întregii familii.

 

„Toți fiii mei” de Arthur Miller.
Traducerea de Alf Adania.
Adaptarea radiofonică de Leonard Efremov.

Regia artistică: Dan Puican.
În distribuţie: Mircea Albulescu, Ileana Predescu, Valeria Seciu, Ion Caramitru, Mitică Popescu, Ileana Stana Ionescu, Dan Condurache.
Regia de studio: Rodica Leu.
Regia muzicală: Romeo Chelaru.
Regia tehnică: Vasile Manta.
Înregistrare din anul 1983.

 

Biografie Valeria Seciu actrita de succes al teatrului radiofonic, de televiziune dar si in filmul romanesc

 

„Și teatrul de televiziune, gen aproape dispărut astăzi, a făcut-o cunoscută pe actrița care a stârnit atâta admirație, dar și teatrul radiofonic i-a dus vocea într-o mulțime de case de la noi, și pe vremea când radioul putea fi o poartă de evadare din realitatea comunistă, și după 1989.

Vocea aceea greu de descris în cuvinte care să nu pară banale și sărace, vocea aceea care cunoaște așa de bine liniștea, dar și furtuna, vocea aceea care-ți răsună în amintire, deși nu ai putea-o reproduce nici în joacă, după ce ai plecat din sala de teatru sau ai închis aparatul de radio sau televizorul rămâne, desigur, marcă înregistrată, element definitoriu, forță cu care se pot cuceri și cu care s-au cucerit, în peste cincizeci de ani de teatru, atâtea teritorii de profunzime.

Inexplicabil  „misterul” Valeria Seciu, reprezinta un capitol excepțional din cultura română,care își trăiește mai departe povestea. Și, ca orice mister, stârnește curiozitate, intrigă, seduce și bucură pe oricine e dispus să-l descopere.”

 

Piese de teatru radiofonic nemuritoare in care vocea actritei noastre a intrat in casele noastre:

 

„Să îmbrăcăm pe cei goi” de L. Pirandello,

„Maestrul și Margareta” de M. Bulgakov,

„Doamna cu camelii” după A. Dumas,

„Arta iubirii” și, mai târziu,

„Pescărușul” de A.P. Cehov,

„Furtuna” de W. Shakespeare,

„Menajeria de sticlă” de Tennessee Williams.

Din aceeasi categorie:;