Siciliana

Curta biografie a autorului:
Aurel Baranga a debutat în literatură sub semnul suprarealismului. Asemenea altor reprezentanţi ai curentului (Virgil Teodorescu, de pildă), viitorul dramaturg a sărit repede şi fără mustrări de conştiinţă în “tabăra roşie’’, victorioasă după 23 august 1944.

Baranga a fost director artistic al Teatrului Naţional din Bucureşti în vreme ce director general era un alt mare oportunist (Zaharia Stancu) ori redactor şef al revistei Urzica. A izbutit să supravieţuiască în posturi bine plătite chiar şi după ce fiul său, actorul Harry Baranga, a părăsit ţara,lucru ce, îndeobşte, nu era deloc bine văzut de vârfurile nomenclaturii comuniste. Ba chiar şi după ce Harry Baranga a avut, prin anii 70, o trecere viforoasă pe la Radio Europa liberă. Baranga a fost în egală măsură agreat de regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, care i-a rezervat şi un rol de cenzor (a se vedea în acest sens cartea Procesul tovarăşului Camil, reeditată în 2014 de Fundaţia Culturală “Camil Petrescu”).

Scrierile pentru scenă ale lui Baranga au fost jucate mult şi cu consecinţe pecuniare dintre cele mai consistente, el, Aurel Baranga, şi Paul Everac fiind maeştrii incontestabili ai propagandei prin dramaturgie din vremea comunismului.

Şi totuşi. Cine a fost Aurel Baranga? Un dramaturg “moralizator, nu cinic explicit, nu echivoc, prozaic”, după cum nota acelaşi Alex Ştefănescu. Un dramaturg simptomatic pentru deceniile de comunism în care “să ai pantaloni de tergal, să mergi la teatru cu o Dacie, să bei un Cico şi să vezi un spectacol cu o piesă de Aurel Baranga era idealul multor români”.