Plicul

Piesa de teatru „Plicul” de Liviu Rebreanu, scrisă în 1923, este o satiră a corupției administrative dintr-un orășel de provincie, o abordare cu umor a moravurilor societății românești.

Personajul principal al piesei este… plicul – mai întâi plicul în care soția primarului primește o declarație de dragoste de la șeful gării; apoi plicul în care un ziarist local primește bani pentru a scrie un articol „la comandă” despre o anume fundație a femeilor condusă de soția primarului ori despre porcii pe care trebuie să-i vândă nașul acesteia; urmează plicul cu bani primit de un inspector pentru a se face că nu observă neregulile de la gară; plicul (tot cu bani) pe care îl primește șeful gării pentru a da aprobarea ca niște vagoane să transporte lemnele necesare orașului.

Acțiunea se petrece în 1922, iar personajele principale sunt Jean Arzăreau, primarul orășelului în care se petrece acțiunea, Victorița – soția lui, Constantin Hurmuz – nașul celor doi, Nicolae Flancu – cumnatul primarului, ziaristul Albeanu, Gheorghe Galan – șeful gării, Haralamb Minta – inspector.

În casa primarului Arzăreanu sosește un acar, trimis de șeful gării pentru a-i aduce Victoriței un plic. Plicul conținea o scrisoare de dragoste, în care Galan, șeful gării, îi cerea Victoriței să se întâlnească. În același timp, sosesc în casa primarului ziaristul Albeanu și Hurmuz, nașul lui Jean Arzăreanu și al Victoriței. Singuri în salon, ziaristul și Hurmuz ticluiesc un plan prin care Hurmuz să poată vinde niște porci ocolind legea.

Problema arzătoare a orășelului erau lemnele de foc ce urmau să fie aduse cu trenul, dar nu existau vagoane disponibile. Primarul sosește acasă, discută cu Victorița problema iar ea se oferă să ajute, printr-o discuție cu șeful gării, Galan. Îi trimite acestuia vorbă să o viziteze. Între timp, sosește cumnatul Flancu. Într-o cameră, Victorița și Galan discută despre vagoane, ea îl convinge pe Galan să dea vagoanele, dar el cere bani pentru a aproba aceasta, stabilind cu Victorița să împartă banii primiți de la primărie.

Primarul se întâlnește în acest timp cu o văduvă de război, care îi cere un mic ajutor financiar din „fondul milei”, cum îl numește Arzăreanu. El o cheamă pe femeie a doua zi la birou, pentru a-i rezolva problema. Când Galan pleacă și Victorița le spune primarului și lui Flancu ce pretenții are Galan pentru a da aprobare pentru vagoane, cei doi hotărăsc să-l plătescă din „fondul milei”.

Dialogul suna astfel: „- Adică nu s-ar putea spori prețul lemnelor cu suma ce vi-o cere dânsul? – Ar fi, dar nu e practic… – Așa-i, e greu și nu face… – Da? Atunci născociți alt mijloc! ceea ce vă doare nu e că ia șeful, ci că trebuie să dați voi! Gândiți-vă deci să plătiți, dar cu banii altuia!”.

Ziaristul Albeanu îi spune primarului că șeful gării are o aventură cu Victorița. Enervat, primarul scrie o reclamație către superiorii lui Galan, cum că acesta a cerut mită primăriei. A doua zi, sosește un inspector la gară, Galan rămâne uimit, dar încearcă să-l mituiască pe inspector. Îi pregătește o masă bogată, îi aduce vin, dar inspectorul se întâlnește și cu primarul, care între timp primise vagoanele pentru lemne. Primarul tăgăduiește că ar fi făcut vreo reclamație. Plicul cu bani destinat lui Galan ajunge în poșeta Victoriței, care îi spune lui Arzeanu că banii sunt la ea. Pentru a nu lua în seamă reclamația, un alt plic cu bani e pus în hârtia înapoiată inspectorului, pentru a uita de reclamație. Într-un final, cel care își pierde serviciul e bietul acar.

De-a lungul anilor, piesa „Plicul” a fost montată în multe dintre marile teatre bucureștene și din țară, dar a fost adaptată și pentru posturile radio și tv.