Plicul 1976 – piesa de teatru tv dupa Liviu Rebreanu
ceea ce numim acum coruptie e o treaba veche ce vine din negura timpului, sigur chiar din comuna primitiva, chiar daca nu se dadeau plicuri cu bani, ci carne, blanuri, margele colorate ori femei ….se stie ca perioada interbelica a fost una infloritoare in materie de coruptie, ce e acum e nimic pe langa ce era atunci, pentru ca spaga, spertul, dreptul, plicul sunt treburi omenesti instinctuale…si numai prin shimbarea mentalitatii oamenilor se poate schimba ceva
Piesa de teatru „Plicul” de Liviu Rebreanu, scrisă în 1923, este o satiră a corupţiei administrative dintr-un orăşel de provincie, o abordare cu umor a moravurilor societăţii româneşti.
Personajul principal al piesei este… plicul – mai întâi plicul în care soţia primarului primeşte o declaraţie de dragoste de la şeful gării; apoi plicul în care un ziarist local primeşte bani pentru a scrie un articol „la comandă” despre o anume fundaţie a femeilor condusă de soţia primarului ori despre porcii pe care trebuie să-i vândă naşul acesteia; urmează plicul cu bani primit de un inspector pentru a se face că nu observă neregulile de la gară; plicul (tot cu bani) pe care îl primeşte şeful gării pentru a da aprobarea ca nişte vagoane să transporte lemnele necesare oraşului.
Acţiunea se petrece în 1922, iar personajele principale sunt Jean Arzăreau, primarul orăşelului în care se petrece acţiunea, Victoriţa – soţia lui, Constantin Hurmuz – naşul celor doi, Nicolae Flancu – cumnatul primarului, ziaristul Albeanu, Gheorghe Galan – şeful gării, Haralamb Minta – inspector.
În casa primarului Arzăreanu soseşte un acar, trimis de şeful gării pentru a-i aduce Victoriţei un plic. Plicul conţinea o scrisoare de dragoste, în care Galan, şeful gării, îi cerea Victoriţei să se întâlnească. În acelaşi timp, sosesc în casa primarului ziaristul Albeanu şi Hurmuz, naşul lui Jean Arzăreanu şi al Victoriţei. Singuri în salon, ziaristul şi Hurmuz ticluiesc un plan prin care Hurmuz să poată vinde nişte porci ocolind legea.
Problema arzătoare a orăşelului erau lemnele de foc ce urmau să fie aduse cu trenul, dar nu existau vagoane disponibile. Primarul soseşte acasă, discută cu Victoriţa problema iar ea se oferă să ajute, printr-o discuţie cu şeful gării, Galan. Îi trimite acestuia vorbă să o viziteze. Între timp, soseşte cumnatul Flancu. Într-o cameră, Victoriţa şi Galan discută despre vagoane, ea îl convinge pe Galan să dea vagoanele, dar el cere bani pentru a aproba aceasta, stabilind cu Victoriţa să împartă banii primiţi de la primărie.
Primarul se întâlneşte în acest timp cu o văduvă de război, care îi cere un mic ajutor financiar din „fondul milei”, cum îl numeşte Arzăreanu. El o cheamă pe femeie a doua zi la birou, pentru a-i rezolva problema. Când Galan pleacă şi Victoriţa le spune primarului şi lui Flancu ce pretenţii are Galan pentru a da aprobare pentru vagoane, cei doi hotărăsc să-l plătescă din „fondul milei”.
Dialogul suna astfel: „- Adică nu s-ar putea spori preţul lemnelor cu suma ce vi-o cere dânsul? – Ar fi, dar nu e practic… – Aşa-i, e greu şi nu face… – Da? Atunci născociţi alt mijloc! ceea ce vă doare nu e că ia şeful, ci că trebuie să daţi voi! Gândiţi-vă deci să plătiţi, dar cu banii altuia!”.
Ziaristul Albeanu îi spune primarului că şeful gării are o aventură cu Victoriţa. Enervat, primarul scrie o reclamaţie către superiorii lui Galan, cum că acesta a cerut mită primăriei. A doua zi, soseşte un inspector la gară, Galan rămâne uimit, dar încearcă să-l mituiască pe inspector. Îi pregăteşte o masă bogată, îi aduce vin, dar inspectorul se întâlneşte şi cu primarul, care între timp primise vagoanele pentru lemne. Primarul tăgăduieşte că ar fi făcut vreo reclamaţie. Plicul cu bani destinat lui Galan ajunge în poşeta Victoriţei, care îi spune lui Arzeanu că banii sunt la ea. Pentru a nu lua în seamă reclamaţia, un alt plic cu bani e pus în hârtia înapoiată inspectorului, pentru a uita de reclamaţie. Într-un final, cel care îşi pierde serviciul e bietul acar.
De-a lungul anilor, piesa „Plicul” a fost montată în multe dintre marile teatre bucureştene şi din ţară, dar a fost adaptată şi pentru posturile radio şi tv.
