Părinții teribili de Jean Cocteau teatru de televiziune comedie

Spectacolul „Părinţii teribili” amestecă elemente de tragedie şi farsă. Cocteau a spus că doreşte să scrie în maniera unui teatru popular („un pièce de boulevard”) – dar şi să-l transforme într-un portret al unui astfel de teatru. Prima interpretare a avut loc la 14 noiembrie 1938.

 

În distribuție: Carmen Stănescu, Adela Mărculescu, Damian Crâșmaru, Tatiana Constantin, Mircea Anca

Scenografia: Constantin Russu/ Costume: Mona Massaci/ Ilustrația muzicală: Alexandru Preda

Director de producție: Viorel Suciu

Scenografia TV: Ruxandra Bârsan

Sunet: Traian Banu, Ștefan Gheorghiu

Montaj: Constantin Marciuc, Daniel Niță

Regia de montaj: Emilia Andreescu

Director de imagine: Beatrice Drugă

 

Biografie Jean Cocteau

 

Jean Cocteau s-a născut în 1889, într-o familie de clasă mijlocie care locuia într-un mic sat lângă Paris. Tatăl său a fost avocat, dar și un mare iubitor al artelor, ca majoritatea membrilor familiei. S-a sinucis când Cocteau avea doar zece ani și a schimbat, se pare, pentru totdeauna  viața fiului său.

Cocteau s-a plictisit teribil în școală, pe care a absolvit-o cu greu, după ce a dat examenul final de mai multe ori. Se simțea mult mai atras de poezie și desen. Educația și-a făcut-o în locuri mai puțin convenționale: cafenele, teatre, saloane și galerii de artă. La 19 ani a publicat primul volum de poezie – „Lampa lui Aladin”.

Cocteau era produsul perioadei imediat următoare Primului Război Mondial, perioadă a gustului artistic rafinat, lipsită de tulburări politice.

Adevărata incursiune în lumea teatrului a început când a intrat în contact cu trupa Ballets Russes, atunci sub conducerea lui Serghei Diaghilev. Când Cocteau şi-a exprimat dorinţa de a crea spectacole de balet, Diaghilev l-a provocat spunându-i „étonne-moi” (în franceză, „surprinde-mă”).

Această replică renumită se pare că l-a călăuzit atât în crearea spectacolelor sale, cum ar fi Parada (La Parade, 1917), pe muzica lui Erik Satie, şi Boul pe acoperiş (Le Boeuf sur le toit, 1920), pe muzica lui Darius Milhaud, cât şi în celelalte opere şi este uneori citată în piesele şi filmele sale.

În timpul Primului Război Mondial, Cocteau a fost şofer de ambulanţă pe frontul belgian. Lucrurile văzute aici le va folosi mai târziu în romanul Thomas impostorul (Thomas l’imposteur, 1923). S-a împrietenit cu aviatorul Roland Garros şi i-a dedicat primele poeme inspirate de aviaţie, Capul Bunei Speranţe (Le Cap de Bonne-Espérance, 1919). Între anii 1916 şi 1917, Cocteau a intrat în lumea artei moderne, care se năştea la Paris, în cartierul boem Montparnasse, a cunoscut pictori ca Pablo Picasso şi Amedeo Modigliani şi scriitori ca Max Jacob şi Guillaume Apollinaire.

La puţin timp după război, Max Jacob i-a făcut cunoştinţă lui Cocteau cu viitorul poet şi romancier Raymond Radiguet. În vârstă de 16 ani, Radiguet, un tânăr genial, pleda pentru simplitatea şi claritatea clasică, nişte calităţi care aveau să devină caracteristice operei lui Cocteau. Exemplul lui Radiguet a contat foarte mult pentru Cocteau. Când Radiguet a murit în 1923, la 21 de ani, bărbatul mai în vârstă s-a simţit văduvit de o prietenie care se bazase pe un schimb constant de idei, încurajări şi entuziasm.

Dependenţa de opiu, provocată de durerea morţii lui Radiguet, a necesitat o perioadă de vindecare. Jacques Maritain, filozof francez tomist, l-a vizitat pentru prima dată pe Cocteau în sanatoriu. Prin Maritain, Cocteau a revenit o perioadă scurtă la religie. Aceste experienţe complexe au dus la o nouă perioadă în viaţa lui, când a produs câteva dintre cele mai importante lucrări.

În ianuarie 1938, Cocteau a vrut să se concentreze pe scrierea unei noi piese și a plecat din Paris spre Montargis, însoțit de Jean Marais. O perioadă concentrată de muncă a dus la finalizarea textului până la sfârșitul lunii februarie. Titlul său era atunci „La Roulotte ou la maison dans la lune”, referindu-se la modul de viață neglijent al anumitor personaje și la atitudinea nerealistă a celorlalți. Cocteau a intenționat cele cinci roluri pentru actorii specifici: Yvonne de Bray, Madeleine Ozeray, Gabrielle Dorziat, Louis Jouvet și Jean Marais (și primele două dintre acestea le-au împrumutat primele nume personajelor).

(Sursa: historia.ro)