Legenda Licuricilor de Călin Gruia poveste

De mult, tare de mult, licuriciul era o giza micuta si ce­nusie pe care nimeni n-o lua in seama.
intr-o zi, un baietel l-a gasit in iarba, s-a uitat lung-lung la el si a zis:

–  Hm, ce fel de giza o mai fi si asta, ca posaca mai e! Sa caut o buburuza; aceea e mai draguta si-am sa-i cint pana ce-o zbura din mina.
Si l-a pus inapoi in -iarba, hotarit sa caute o buburuza.
Tare i-a mai parut rau licuriciului. Ar fi vrutsi el sa se joace, sa-i cinte si lui baietelul. Asa ca, intristat, s-a pornit” sa caute bufnita.
l-a ascultat bufnita pasul: a stat si-a chibzuit, apoi a zis:

–  Uite, am sa te invat cum poti sa ajungi o giza deo­sebita de toate celelalte. Numai ca iti trebuie curaj, mult auraj. Miine in zori, cand se ingina ziua cu noaptea, inainte de a pleca de pe cer, stelele se spala oglindindu-se in bobitele de roua. Tu ai sa stai in iarba si tiptil-tiptil, sa te apropii. Ai sa sorbi stropul de roua taman atunci cand o stea se afla in el; lumina ei are sa-ti ramiie tie, asa ca ai sa luminezi si tu noaptea ca stelele.

A urmat licuriciul sfatui bufnitei si ce credeti ca s-a in-
timplat?

De atunci au ajuns licuricii sa lumineze noaptea.