Instanta amana pronuntarea

Filmul lui Dinu Cocea beneficiază de o idee prețioasă, idee care, formulată ar putea să răsune în conștiințele noastre ca un apel patetic: nu lăsati cățărătorii să se cațere, mai cu seamă nu îi lăsați s-o facă trecând peste cadavre, peste cadavre la propriu, nu la figurat.
În jurul acestei idei, scenariștii – Mihai Opriș în colaborare cu Dinu Cocea și Gabriel losif Chiuzbaian — au construit, cu o vizibilă vocație a suspansului, povestea unui proces.

Încă din generic — foarte bine tensionat, foarte bine ritmat — ni se comunică mobilul procesului și ni se prezintă părțile: într-o galerie de mină un om moare sufocat, lăsând în praful de cărbune urma mâinilor care se agață încă și încă, o urmă acuzatoare care cere să se facă dreptate; într-o celulă, un om cu înfățișarea blajină, cu privirea limpede, albastră, tipul și chipul clasic de nevinovat, așteaptă să fie chemat la judecată.

Interesul nostru este gata și bine stârnit, ni s-a comunicat scurt și cuprinzător în imagini clare că, de fapt, lucrurile sunt departe de a fi clare, am fost puși în gardă că «aici se întâmplă ceva», că avem de a face cu un mister ce se cere dezlegat.