In casa bunicilor

Afară ninge. Poate, un deget mic de copil desenează pe un geam aburit o căsuță cu o ușă, două ferestre și un horn, de unde iasă fum. Astfel începe iarna.

Casa bunicilor e fantastică. Acolo domnește ordinea, curățenia și respectul. Ori de câte ori copiii pleacă cu părinții la bunici, aceștia sunt bine instruiți pentru a nu face obrăznicii. Prin urmare, copii sunt ca niște prizonieri, între ochelarii bunicilor și ochii părinților.

Pornesc spre casa bunicilor într-o trăsură, trasă de doi armăsari năzdrăvani. Mama nervoasă, într-o rochie elegantă și cu o cutie de bomboane pe genunchi, tata fumează. Și salută pe toată lumea iar copiii stau smirnă în fața mamei. Ajung la casa bunicilor în „Beilic“. Mama intră prima apoi tata iar mai apoi copiii. Toți sărută mâna bunicilor. Într-o tăcere deplină și după un ritual bine stabilit se servește cafeaua și bomboanele vechi copiilor. Copiii stau cuminți și nu au voie să facă nimic.
E teribilă casa bunicilor!

Nepoții au crescut iar părinții nu mai sunt atât de tineri, însă bunicii au rămas aceeași. Nepoții sunt plini de păcate. Cel mic cu păr de aur creț e bătăuș, merge cu bicicleta cu mâinile la spate printre tramvaie și trăsuri, scoate limba și râde la toți oamenii din jurul lui.

Cel mijlociu fură țigări din biroul tatei, are note proaste la școală și e leneș. Iar, cel mare e „și mai și“. Tata a fost convocat la școală de către director pentru că, băiatul cel mare e „Rușinea unei școli model“…Într-o zi copilul cel mic se îmbolnăvește, apoi și cel mai mare. Astfel că, mama hotărăște ca mijlociul să plece la bunici pentru a fi protejat. Prin viscol și zăpadă ajunge la poarta bunicilor. Îi deschide bunicul, mult mai primitor decât bunica. Apare și bunica cu privirea ascuțită, care îl conduce în odaia unde a copilărit tatăl său bineînțeles după ce îl dojenește la fiecare pas.

Nepotul se dezbracă în liniște, însă nu poate adormi. Se așează în fotoliul din fața sobei și se gândește cu fruntea încrețită, la vifornița de afară, la orele de școală, la frații lui bolnavi, la sărbătorile și vacanțele prea scurte, la faptul că nu e acasă și la bunici e în surghiun, și totuși zâmbește. Bunicii își petrec viața de zi cu zi după un ritual de neclintit. Se trezesc devreme, servesc mesele la ore fixe, seara de asemenea se culcă devreme.

Noaptea târziu, după ce adorm bunicii, nepotul își aprinde o țigară. Lucru neobișnuit în casa bunicilor. Din nefericire este descoperit și de bunica și de bunicul. Bunicii aveau în casă o fată care îi ajută la treburile gospodăriei. Bunicul îi spunea Măriuca iar bunica îi spunea Marița. Cei doi bunici aveau un motan bătrân, care în fiecare noapte dormea la picioarele bunicului. Motanul era ca un membru al familiei, era îngrijit și protejat în special de către bunicul.

Bunicii țin la anumite tradiții, primesc preotul în casă, pentru a le sfinți casa, primesc musafiri, îi servesc cu bunătăți. Chiar dacă bunica e mai răutăcioasă, în sufletul ei e corectă și dreaptă. În ciuda faptului că-și dojenește mereu nepotul, ține foarte mult la el și prin atitudinea ei dorește să-l educe. Bunica îi ajută pe toți care-i cer ajutorul, bineînțeles după câteva vorbe de duh.

Într-o zi, nepotul a aflat o întâmplare neplăcută din viața bunicilor. Se pare că tatăl lui a avut o soră care a murit la nouă ani. A fost o descoperire impresionantă pentru nepot, iar acea întâmplare nefericită a lăsat urme adânci de tristețe în viața bunicilor.

O altă zi petrecută în casa bunicilor cu ceai cu lapte și cu rom a fost aceea în care bunica citește Viețile Sfinților, bunicul gazeta iar nepotul lecția de istorie. Celor trei li se alătură motanul. Bunica, cu ochii , când în carte, când la nepot, din nou își apostrofează nepotul, cum că nu învață, nu ia note bune, prin urmare, ce-o să facă el în viață!

Se apropie ziua în care părăsește casa bunicilor, se întoarce acasă la frații și părinții lui. Înainte de plecare poartă un dialog cu bunica, dialog din care reiese că atunci când va fi mare poate c-o să scrie cărți cu bunica, bunicul, motanul bunicului, vorbele bunicei…casa bunicilor. Bunica oftează. Afară ninge.