Teatru radiofonic
Frantuzitele
0:0033:54
Ținem minte unde ai rămas, pe acest dispozitiv.
1,8 mii ascultări
adăugat 4 ian. 2020
Despre piesă
Distributia: Alexandru Arsinel, Stela Popoescu, Ileana Stana-Ionescu si altii
„Cu teatrul nu se câștigă parale. Arta nu este marfă de speculă. Idealul nu se poate pune amanet. Actorul dă vorbe multe pentru parale puține. Teatrul e un cadru bogat pentru tablouri adesea mediocre. Cel ce urcă pe scenă, se urcă în cer, unde ceasul mâncării nu bate niciodată.”
Matei Millo s-a născut în satul Stolniceni-Prăjescu, în apropiere de Pașcani, în Principatul Moldovei, se pare că în ziua de 25 noiembrie 1814 (Dim. R. Rosetti în Dicționarul Contimporanilor a notat anul 1813), „spune unul care a citit în dosul unei icoane de argint”, scria G. Călinescu. A fost primul fiu al spătarului Vasile Millo și al Zamfirei.
Era dintr-o familie bună, cum însuși a mărturisit mai târziu: „Părinții mei boieri de neam din moși strămoși | De a lor vechi tradiții erau foarte geloși, | Pe mine mă creșteau în cuibu de mătasă, | Ca primul născut eram stăpân în casă! | Vreau să mă facă nobil ștrengaraș, | Un tener netrebnic, în fine, un cuconaș | De multe ori tata zice părintește: | Ascultă, băiete, și te potolește, | Cu prea multă carte nu voi să te amețesc | Nu vezi cei pricopsiți că mai toți nebunesc?”
De tânăr le-a zis părinților că vrea să fie actor. La auzul acelei dorințe, tatăl lui ar fi spus revoltat: „Aftior? De râsul lumii?… Să faci familia de ruşine?… N-am bani pentru nebunia asta!”
Fișa artistică
- Distribuția
- Alexandru Arsinel, Stela Popoescu, Ileana Stana-Ionescu si altii
Din aceeași secțiune
Teatru radiofonic ›
Audio
Cerere in Casatorie
de Anton Pavlovici Cehov
Audio 2003
Un bou pe calea ferata
de Valentin Silvestru
Audio
Răposatul
cu Toma Caragiu, Dem Rădulescu, Octavian Cotescu
Film
Calatorului ii sade bine cu drumul- sceneta audio
de Ioan Alexandru Bratescu-Voinesti
Audio 1958
Mielul turbat
de Aurel Baranga
Audio 1952
O scrisoare pierduta
de I.L.Caragiale
Audio 2003
Zapezile de altadata
de Dumitru Solomon
Audio
Revizorul
de Gogol
