Suprarealismul. Curent literar artistic

[Elia Keymaster Offline Topics: 1409 Replies: 911 Been thanked: 28 times]

Suprarealismul

 

a) Propune un sistem de cunoaştere, continuând expresionismul şi
opunându-se dadaismului distructiv anarhist, reprezentat de Tristan Tzara.
b) Arta, în general, şi literatura, în special, pun în joc destinul omului.
c) Crearea libertăţii materiale şi spirituale a omului dă artei autenticitate, valoare şi caracter revoluţionar.
d) Conştiinţa unei rupturi între artă şi societate, între exterior şi interior, între fantezie şi realitate trebuie să ducă la unirea dintre vis şi realitate spre a crea o suprarealitate, fiindcă visul este o parte esenţială a existenţei.
e) Crearea unei alte lumi, a miracolului interior, care dă o libertate totală, de aici dezvoltarea la extrem a principiului romantic al inspiraţiei prin cultivarea dicteului automat suprarealist.
f) Utilizarea unor procedee specifice cum ar fi colajul, adică a alătura obiecte disparate sau cuplarea a două realităţi, în aparenţă de neîmpăcat, pe un plan, care nu e convenabil pentru ele.
Un alt procedeu este neasemănarea, adică a pune alături două realităţi, cât mai depărtate una de cealaltă. De aici conexiunea cu hazardul obiectiv, sau unirea absurdului obiectiv cu absurdul subiectiv.

 

Cel mai spectaculos procedeu este frottage-ul, adică o dezvoltare halucinantă a imaginii, pentru a sugera delirul paranoic al lumii contemporane.
Aceste trăsături şi procedee le găsim în teatrul lui Eugen Ionescu şi de aceea poetul André Breton, şeful suprarealismului, afirma, referindu-se la piesele lui: „Acesta este teatrul, pe care noi am fi vrut să-l scriem“.
Prin dicteul suprarealist, suprarealiştii căutau modul de a intensifica „iritabilitatea facultăţilor spiritului“ (Max Ernst: Comment, on force l’inspiration), ca să pătrundă în adâncurile cele mai tainice ale fiinţei. Metoda, exprimată de André Breton în Primul Manifest al suprarealismului, este edificatoare în acest sens al penetrării în interior, spre a surprinde mesajul pur al sufletului: „Cereţi să vi se aducă tot ce vă este necesar pentru scris, după ce v-aţi aşezat în locul cel mai favorabil concentrării spiritului dumneavoastră asupra lui însuşi. Puneţi-vă în starea de spirit cât mai pasivă cu putinţă sau receptivă. Faceţi abstracţie de talentul dumneavoastră, de capacităţile dumneavostră şi de ale tuturor celorlalţi. Repetaţi-vă că literatura e una din căile cele mai triste, prin care se poate ajunge la ceva. Scrieţi cu iuţeală, fără un subiect ales dinainte, atât de rapid încât să nu vă opriţi şi să nu fiţi ispitit să recitiţi. Prima frază va ieşi fără eforturi; după cum este adevărat că în fiecare clipă există o frază străină gândirii dumneavoastră conştiente care nu cere decât să se exteriorizeze.

 

E foarte dificil să te pronunţi asupra reuşitei frazei a doua: „aceasta participă fără îndoială la activitatea noastră conştientă şi la cealaltă, dacă se admite că scrierea primei fraze comportă un minim de percepţie.”
În acelaşi context, Luis Aragon remarca: „Fondul unui text suprarealist e de o importanţă extremă, pentru că acest fond e cel care dă preţiosul caracter de revelaţie“ (Traité du style, Paris, 1928, Gallimard, p. 192), adică să se realizeze o exteriorizare nemijlocită a fluxului psihofiziologic.

 

Lucian Blaga, în poezia Stihuitorul, ne mărturiseşte acelaşi procedeu: „Chiar şi atunci când scriu stihuri originale/nu fac decât să tălmăcesc. /Aşa găsesc că e cu cale/Numai astfel stihul are un temei/să se-mplinească şi să fie floare./Traduc întotdeauna. Traduc/în limba românească/un cântec pe care inima mea mi-l spune, îngânat, suav, în limba ei“, dovedind profunda continuitate dintre expresionism şi suprarealism.

[Author]

Posts