Tehnica 6/3/5

 

Tehnica 6/3/5 este asemănătoare brinstorming-ului. Ideile noi însă se scriu pe foile de hărtie care circulă între participanţi, şi de aceea se mai numeşte şi metoda brainwriting.

 

Tehnica se numeşte 6/3/5 pentru că există:

– 6 membri în grupul de lucru, care notează pe o foaie de hârtie câte
– 3 soluţii fiecare, la o problemă dată, timp de – 5 minute.

 

Etapele metodei 6/3/5:

1. Împărţirea clasei în grupe a câte 6 membri fiecare.
2. Formularea problemei şi explicarea modalităţii de lucru.
Elevii/studenţii primesc fiecare câte o foaie de hârtie împărţită în trei coloane.

3. Desfăşurarea activităţii în grup.

 

În acestă etapă are loc o îmbinare a activităţii individuale cu cea colectivă.

Pentru problema dată, fiecare dintre cei 6 participanţi, are de notat pe o foaie, 3 soluţii în tabelul cu 3 coloane, într-un timp maxim de 5 minute. Foile migrează apoi de la stânga spre dreapta până ajung la posesorul iniţial. Cel care a primit foaia colegului din stânga, citeşte soluţiile deja notate şi încearcă să le modifice în sens creativ, prin formulări noi, adaptându-le, îmbunătăţindu-le şi reconstruindu-le continuu.

 

4. Analiza soluţiilor şi reţinerea celor mai bune.

Se centralizează datele obţinute, se discută şi se apreciază rezultatele.