Cezar, măscăriciul piraților

„Mediocritatea întotdeauna are dreptate, fiindcă nu face nimic! Ea roade cu tenacitatea cariilor”, citim în Cezar, măscăriciul piraţilor*), „piesă dürrenmattiană prin modul grotesc și parodic de relativizare a valorilor istoriei”**), în care, pe un vas de pirați, un ins autointitulat Cezar are neagra fantezie de a-și înscena moartea în Senat. Omul de geniu e înlocuit cu circarul, pentru că „istoria, spune autorul, n-are neapărat nevoie de Cezar, ci de un măscărici care poate fi oricine, cu condiția să joace rolul de Cezar cerut de Istorie.”