Când pică Paștele Blajinilor, în 2018. E cunoscut și ca Paștele Morților

Nici nu a trecut bine Paștele, că lumea a auzit de o nouă sărbătoare și se întreabă când pică Paștele Blajinilor, în 2018. În credința populară, în lunea după Duminica Tomii se sărbătorește Paștele Blajinilor. În folclor, Blajinii mai sunt cunoscuți și sub numele de rohmani.

Potrivit cercetătorilor, numele de Rohmani vine din limbă tracă, de la supranumele Zeind-Roymenos (Sfântul Luminos) dat Cavalerului Trac, o zeitate prezentă în antichitatea dobrogeană, oltenească și transilvană.

Paștele Blajinilor sau Lunea Morţilor, dedicată spiritelor moşilor şi strămoşilor, este o sărbătoare populară care nu are o rânduială specifică în tipicul bisericesc.

În unele zone ale țării, preoții sunt chemați să săvârșească în lunea după duminica Tomei o slujbă pentru sufletele celor răposați. Există credința că prin această slujbă sufletele celor trecuți în lumea veșniciei vor fi părtașe fericirii fără sfârșit.

Dar, având în vedere că în nicio carte de cult, tipărită cu binecuvântarea Sfântului Sinod, nu se află tipicul specific acestei slujbe, ea este de multe ori improvizată.

Fiecare femeie aduce cu ea un ștergar strâns la un capăt și legat cu o lumânare, ștergare care se dăruiesc preotului care citește

Leave a Reply

1 Comentariu on "Când pică Paștele Blajinilor, în 2018. E cunoscut și ca Paștele Morților"

avatar
  Subscribe  
newest oldest most voted
Notify of
Elia
Admin

e traditie și obicei pur românesc, probabil inventat sau mai bine zis, acceptat de preoti, că doar iasă un ban frumos din asta.
sufletele celor plecați dintre noi, nu e dat uitării atata vreme cât ne gandim la ei….nu nevoie de o zi speciala, așa cum e și cu ziua mamei. ești mama în fiecare zi, nu doar o zi pe an!

Cauta
Search
Generic filters
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in excerpt
Search in comments
Filter by Custom Post Type