Barbierul din Sevilla de Beaumarchais teatru la microfon opera bufa in 3 acte (1952)

Bărbierul din Sevilla (în italiană Il Barbiere di Siviglia ossia L’inutile precauzione) este o operă bufă în trei acte, compusă de Gioachino Rossini în 1816 avându-l ca figură centrală pe Figaro. În unele situații, actul întâi și al doilea se interpretează fără pauză, și sunt luate drept primul act, iar al treilea drept al doilea act.

Operă simptomatică pentru sfârşitul veacului al XVIII-lea, teatrul lui Beaumarchais îşi păstrează şi astăzi, intactă, sinceritatea scenică. Pierre-Augustin Caron de Beaumarchais, născut exact la un secol distanţă de Molière, la 24 ianuarie 1732, este poate scriitorul a cărui biografie a servit perfect concepţia tradiţională că autorul este tatăl propriului săi erou. Autorul a ratat de câteva ori în literatura dramatică, dar a avut ingeniozitatea (pe care mulţi au apreciat-o cu superlativul geniului comic) de a construi două comedii care desăvârşesc o tradiţie. Nunta lui Figaro a reprezentat cel mai mare succes de teatru al secolului, cu 73 de reprezentaţii la Comedia Franceză, între 27 aprilie 1784, când a avut loc premiera şi februarie 1785. Celebra operă a lui Beaumarchais reprezintă o poveste plină de intrigi şi întorsături de situaţie. Totul începe atunci când stăpânul lui Figaro, contele Almaviva, se plictiseşte de relaţia conjugală şi încearcă să o cucerească pe Susanna, logodnica lui Figaro.

Subiectul Bărbierului din Sevilla nu era unul nou pentru acea perioada: teama fetei tinere, smulsă de iubitul ei din mâna ameninţătoare a bătrânului ursuz, care vrea să o ia de nevastă.

distributia: Ion Lucian, Aurel Munteanu, G. Timica, Cella Tanasescu, George Groner, Mircea Crisan, Nae Roman, Grigore Vasiliu-Birlic, Mircea Constantinescu, Liliana Mihailescu, Mary Teodorescu, Lucica Zorini, Telly Barbu, Radu Zaharescu, Stefan Banica, Constantin Pasculescu, Sorin Balaban, Trio Grigoriu.