Anton Pann de Lucian Blaga teatru radiofonic (1965)

„Anton Pann” (1945), ultima dramă a lui Lucian Blaga este foarte autobiografică. Când scrie despre poetul popular, muzicologul și compozitorul Anton Pann, despre dragostea lui pentru viață iar sacrificiul său pentru opera sa literară, Lucian Blaga scrie, mai mult ca niciodată, despre sine.

„Povestea Vorbei” trebuie să fie alcătuită din proverbiale zicale ale oamenilor aduse împreună de Anton Pann. Cartea devine o expresie artistică a apriorismului românesc, a geniului etnic într-un tărâm de echilibru.

Acest lucru este posibil pentru că spațiul autohton „mioritic” și-a păstrat legăturile cu magia chiar și în prozaismul modern. Contactele odată cu epoca superstiției, a mitului nu se pierd pentru totdeauna.

Poetul se află într-o stare atragică, prins între jurământ și negare. La fel ca Meșterul Manole, el le are pe amândouă, conștientizarea pe care el este predestinat misiunii daimonice de a crea și intuiția pe care nu o poate disocia actul de creație de sentimentul cel mai specific al vieții umane, care trebuie să fie sacrificat, iubirea. În noaptea în care creează „Cântecul tăcut”, poetul dă totul pentru opera sa.

Poetul este ancorat atât în orizontul apropiat, cât și „dincolo”, purtând atât bitul uman și predestinația daimonică în natura sa de geniu, plecând din istorie și făcând o oprire, veșnic, în poveste.

„Anton Pann” de Lucian Blaga.
Adaptarea radiofonică de Dan Tărchilă.

Regia artistică: Constantin Moruzan.
În distribuţie: Matei Alexandru, Gina Petrini, Ion Marinescu, Silvia Dumitrescu-Timică, Coca Andronescu, Cornel Vulpe, Ion Henter, Damian Crâșmaru, Mircea Bașta, Cătălina Moruzan.
Regia de studio: Ion Prodan.
Regia muzicală: Timuş Alexandrescu.
Regia tehnică: ing. Tatiana Andreicic.
Înregistrare din anul 1965.