Singuratatea mierlei toamna

Vasalie, un ardelean molcom, care a vazut moartea, luat de un curent de apa, a fost nevoit sa reinvete sa vorbeasca, sa articuleze sunetele, sa invete gura sa rosteasca cuvintele, ne recomanda sa facem o cura de tacere. E posibil sa facem o cura de tacere, macar o saptamana ?

“Speranta e sufletul de rezerva a celor nefericiti “- scria cineva intr-o carte

O piesa de teatru, avand ca suport cantecul tarziu a unei mierle intarziate, intr-o toamna rece, locatia, un oras de la Dunare. Vasalie, supraveghea pompele de la o hidrocentrala, iar Melania era o invatatoare la o scoala destinata copiilor cu defecte de vorbire. Cei doi se aventurau deseori in discutii filosofice despre viata, soarta si destin. Personajul Serban, un inginer, preocupat de cariera, era posibilul ei logodnic, pe care credea ca-l iubea, dar nu aveau nimic in comun.

Va marturisesc ca am ascultat-o intr-o zi de 3 ori si inca as mai asculta-o….

Ion Desideriu Sîrbu (n.28 iunie 1919, Petrila, județul Hunedoara (interbelic) – d.17 septembrie 1989 Craiova) a fost un autor, eseist, dramaturg, filozof, publicist și romancier român, autor în special de literatură de sertar, din cauza epurării sale. A semnat Ion D. Sîrbu, cel mai adesea, dar și I. D. Sîrbu.

Urmărit de Securitate 32 de ani neîntrerupt, anchetat, torturat, trimis în lagăre de muncă forțată, apoi, în domiciliu obligatoriu, supravegheat, interzis, persecutat, marginalizat și, în cele din urmă, izolat, rămas singur. Acestea ar fi, pe scurt, ingredientele calvarului.

Și totuși, acest „atlet al mizeriei“, cum i-a spus mentorul său, filosoful și poetul Lucian Blaga, a răzbit. Și nu oricum.

Cel mai dureros lucru pe care îl poți spune despre o societate trecută prin dictatură este că nu a opus rezistență, că nu a avut caractere. Sunt mulți care cred că România nu are astfel de pilde. Are, doar că cei care i-au creat, urmașii lor și urmașii urmașilor lor au și astăzi grjă să nu aflăm prea multe despre ei (sic!). Ion D. Sîrbu este unul dintre exemplele grăitoare: incomod, dar prea puțin cunoscut azi, un caracter cu putere de model care „a murit cu sistemul de gât“.

Nomen est omen: „Numele meu este Dezideriu. Toată viaţa am fost un doritor. Nu de puţine ori numele acesta – în cazărmi sau puşcării – se scria, printr-o ironie transcedentală, Derizoriu“.Ion Dezideriu Sîrbu sau Gary, cum îi spuneau prietenii, s-a născut la Petrila, în Valea Jiului, pe 28 iunie 1919, în familia Ecaterinei Glaster și a minerului Ion Sîrbu, cândva, acum aproape o sută de ani, sindicalist easy-rider. „Am avut cea mai «sănătoasă» origine socială, am fost cumplit de pedepsit pentru această origine“, scria I.D. Sîrbu, în ultimul său manuscris, un interviu acordat publicistului Ion Jianu de la revista Ramuri.

Când a luat-o spre viață, tatăl său l-a dojenit cu o atenționare: „Te las să te faci profesor, dar dacă aud că te-ai făcut intelectual, îţi rup gâtul!“.