Burebista
Despre
Burebista este un film istoric românesc din 1980, regizat de Gheorghe Vitanidis după scenariul scris de dramaturgul Mihnea Gheorghiu
Distributie Ion Dichiseanu, George Constantin
Scriitorul Mihnea Gheorghiu a construit baza literară a filmului, încercând să se ţină aproape, cu licenţe ale ficţiunii neimportante la scara a două milenii, de aceste date, care poartă girul istoricilor. El a imaginat, astfel, întoarcerea unui fiu pierdut, Calopor, în vremea luptelor lui Burebista cu boii şi tauriscii (eveniment fixat istoriceşte în jurul anului 60 i.e.n.).
Calopor a luptat în oastea lui Spartacus, învinsă, tot potrivit datelor istorice, în anul 71 î.e.n. Prima parte a filmului se încheie cu înfrângerea triburilor celte de către Burebista. Partea a doua începe cu drumul lui Calopor către mama sa, Magna Mater, şi continuă cu sosirea la Dionysopolis.
Acolo, printr-o comprimare de timp (licenţă poetică permisă într-un film care nu este documentar, ci de ficţiune), ni se prezintă, succesiv, pedepsirea consulului Hybrida de către Calopor şi cucerirea cetăţilor pontice de către Burebista.
Scenariul propune apoi, sprijinindu-se pe tărâmul ferm al istoriei, ideea rivalităţii dintre Cezar şi Pompei, încercarea lui Pompei de a-I înfrunta pe Cezar, hotărârea lui Burebista de a-I sprijini pe Pompei, reacţia violentă a lui Calopor care este gata să-şi ucidă tatăl şi este ucis de bunul său prieten, Lai, vestea căderii şi morţii lui Pompei, vestea asasinării lui Cezar, ca o prevestire sumbră a morţii lui Burebista, asasinat şi el în acelaşi an: 44 î.e.n
Din aceeași secțiune
Vezi toate ›
Audio 1965
Titanic vals
Film
Escu
de Tudor Musatescu
Film
A fost odată în America
Serial 1995
Pride and Prejudice – Mândrie şi prejudecată
Episodul 1
Film 1939
Pe aripile vântului
Serial 1995
Mândrie şi prejudecată
Episodul 4
Serial 1995
Mândrie şi prejudecată
Episodul 5
Serial 1995
Mândrie şi prejudecată
Episodul 2