Trandafirii rosii
Ținem minte unde ai rămas, pe acest dispozitiv.
Trandafirii rosii0:00 / 1:48:43
Despre
Poem dramatic în trei acte, în versuri, de Zaharia Bârsan. De numele lui Zaharia Bârsan se leagă mai multe volume de poezii, povestiri, piese de teatru și memorialistică. Slujitor al Thaliei, actor și director de scenă, este ctitor al teatrului românesc din Transilvania, primul director al Teatrului Național din Cluj (înființat în 1919).
Trandafirii roșii ar fi ca specie o feerie de tip folcloric, un basm în care personajele poartă nume simbolice extrase din zona folclorului și onomasticii populare (Zefir, Promoroaca, Pâcla, Rouă, Saga, Moș Amurg) și sunt proiectate într-un cadru mitic. Țara mitică a împaratului este amenințată de un dușman foarte puternic. Revine lui Val-Voievod, alesul Lianei, fiica împaratului, rolul de a apăra țara și a-l înfrânge pe invadator. Cândva un cântăreț a adastat la palat și a salvat-o pe domnița asupra căreia plana un blestem, anume să dispară din viață dacă nu i se va aduce în fiecare zi un trandafir roșu. Un poet sau un „drumeț”, „cu fața duioasă, ca de sfânt”, Zefir, va aduce trandafirul înroșit cu propriul sau sânge.
Din aceeași secțiune
Vezi toate ›
Audio
Ce e Romantismul ?
de Chateaubriand
Audio
CĂSĂTORIA
de Gogol
Audio 1971
Hanul Ancutei
de Mihail Sadoveanu
Audio 1976
Take, Ianke și Cadâr
de Victor Ion Popa
Audio
La Medeleni
de Ionel Teodoreanu
Audio 1952
Lanțul Slăbiciunilor
Audio
Cerere in Casatorie
de Anton Pavlovici Cehov
Audio
Tren de placere de I.L.Caragiale momente si schite