Arca bunei speranţe

Date biografice Ion D. Sarbu

„Student de vârf, membru al Cercului literar sibian, dar şi al Partidului Comunist (din 1940), ilegalist, aşadar, trimis pe frontul de Est, dezertor, sergent‑interpret pe lângă un general rus, traversând, cu o cizmă, Ucraina, conferenţiar la Institutul clujean de Artă Dramatică, îndepărtat, în 1949, alături de Blaga şi de alţi corifei, din învăţământul superior, profesor suplinitor o vreme, redactor, din 1956, la revista Teatrul, trecut apoi prin şcoala detenţiei, vagonetar, secretar literar al Teatrului Naţional din Craiova (1964‑1973) şi pensionat din motive medicale, iată, rezumativ, destinul coşmaresc al sergentului TR Ion D. Sîrbu (1919‑1989), trecut prin grele încercări, vădind, din unghiul creatorului, o salvatoare „vocaţie pentru suferinţă”. Anii de puşcărie, iniţial pentru „omisiune de denunţ” (în cazul Ştefan Augustin Doinaş, cunoscut în studenţia sibiană), tentativele de recrutare şi refuzul său îndărătnic, şirul de anchete (printre anchetatori, căpitanul Tudor Vornicu, viitorul teleast, mirat – la o ulterioară, accidentală întâlnire – că cel pe care îl considerase „dispărut din viaţă” revenise la suprafaţă), lunga tăcere editorială, „sertarita”, boala etc., definesc – la o sumară ochire – o existenţă traumatizată, în pofida unui start care promitea, prin „dosar”, în noul context, o cu totul altă desfăşurare.”