Oameni si pietre

Oameni şi pietre, piesa scrisă de Mircea Eliade, este, dacă o privim global, un dialog cuprinzător între un poet, Alexandru, şi un geolog, Petruş, desfăşurat în timpul unei expediții pe care cei doi o fac într-o peşteră din Carpați.

Titlul textului a fost inspirat dintr-un fragment din Coran: „Temeți-vă de focul nutrit din oameni şi pietre, care îi va pedepsi pe cei ce refuză dreapta credință.” Cuvintele acestea situează criza de disperare a lui Alexandru într-un context islamic, confirmând aserțiunea lui Emil Cioran, conform căreia Eliade s-ar situa, din punct de vedere spiritual, „în apropiere de fiecare religie, atât prin profesiune, cât şi prin convingere.”

După ce are un accident în peşteră, Alexandru experimentează o epifanie a cărei expresie o găsim, altfel expusă, şi în lirica lui Hafiz: „Nu moare niciodată cel a cărui inimă e plină de dragoste,/ Căci toată existența noastră e înscrisă în Marea Carte a Universului.”

Oameni și pietre de Mircea Eliade.
Adaptarea radiofonică de Cezarina Udrescu.

Redactor şi coordonator de proiect: Domnica Ţundrea.
Înregistrare din anul 2007 (martie).