Apostolul de Octavian Goga - comentariu, aparitie, structura si semnificatii | Forum

advertisement
Elia
Elia Aug 24
Octavian Goga este un reprezentat de seama al literaturii romane de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX. In aceasta perioada literara sunt incadrati si Geoge Cosbuc si Alexandru Macedonski. 

Intr-oepoca aflata la confluenta curentelor literare, romantism si clasicism, lirica lui Octavian Goga se remarca prin prezentarea unui fond de idei bogat, intr-o maniera originala. El da glas problemelor sociale specifice Ardealului, scriind "cantarea patimirii noastre", in speranta ca se va implini visul de unire cu tara.

Volumele sale de versuri, Poezii - 1905, "Ne cheama pamantul", "Din umbra zidurilor", "Cantece fara tara", sunt expresia lirica a crezului sau.


Spre deosebire de Cosbuc, a carui lirica prezinta satul romanesc, in general, intr-o maniera idilica, optimista, creatia lui Goga, accentueaza revolta intregului neam impotriva dominatiei straine, el realizand astfel o monografie a satului transilvanean, prin surprinderea trasaturilor lui caracteristice.


Poezia Apostolul a fost publicata, in 1904 in revista "Luceafarul" si inclusa apoi in volumul de debut, numit "Poezii", in anul 1905.

Tema : Principalele teme ale creatiei lui Goga sunt poezia programatica, poezia sociala, natura. In cadrul celei de-a doua teme care se axeaza in principal pe prezentarea taranului, rob al pamantului, dar si viitor infaptuitor al dreptatii nationale, se remarca portretizarea intelectualilor de la sate, considerati adevaratii lideri ai romanilor ("Apostolul", "Dascalul", "Dascalita")


Semnificatia titlului:

Titlul poeziei este un substantiv comun articulat, avand rezonante biblice. Eldesemneaza o persoana foarte importanta in viata satului, ridicata la rangul de simbol preotul


Structura si semnificatii:

Poezia este compusadin sase strofe a cate opt versuri

- ea poate fi structurata in trei parti: pastelul inserarii, prezentarea comunitatii satesti careia se remarca figura emblematica a batranului preot, revenirea simetrica la descrierea naturii


1. Prima Parte - debuteaza cu o comparatie sugestiva :"Ca o vecernie domoala/Se stinge zvonul din dumbrava"

La venirea serii, cand soarele personificat "pleoapa..inchide", zgomotele din natura se estompeaza treptat, sonoritatea lor fiind comparata cu cea a slujbei religioase de seara. Natura suplineste astfel nevoia spirituala a satenilor, caci ei traiesc vremuri grele, de restriste si prefateaza "jalnica poveste" pe care o va rosti "apostolul" comunitatii.


2. Oamenii se strang cu totii intr-un loc privilegiat, aflat in "inima" satului, numit de poet, printr-un termen popular "podmol", adica mai inalt, abrupt, ros de ape sau prispa, vatra de lut.

- ei au aproape un element al naturii ocrotitoare, "frăgarul din ulita"(frăgarul- regionalism de la dud)


Portretul preotului, numit printr-o sintagma oximoronica, "mosneag albit de zile negre", sugereaza intelepciunea lui si capacitatea de a fi liderul spiritual pentru sateni. El a trait experienta unor vremuri mai bune si poarta cu sine, "pe pieptarelul de lana" simbolul acestora, "un ban de la-mparatul", ca o dovada palpabila ca soarta tuturor poate fi schimbata in bine.

Preotul imprima oamenilor starea sa de liniste sufleteasca: se aseza "domol", sprijinindu-se "incet" de toiag"

Misiunea sa in lume este aprobata de Hristos, fiindca el e mesagerul divinitatii pe pamant si preia totodata durerea neamului sau numita metaforic "jalnica poveste", incercand sa-i schimbe soarta prin indrumare spirituala. Jalea din sufletele oamenilor devine evidenta prin prezentarea manifestarilor exterioare:"fusul se opreste-n mana/Induiosatelor neveste", "mosnegii oti framanta lacrimi", "feciorii strang praseaua/Cutitului la cingatoare".


Mosnegii, nevestele, feciorii sunt reprezentanti a trei generatii care nutresc acelasi sentiment al revoltei.

Preotul sintetizeaza "patimile" comunitatii sale din care deriva "dorul" unei "razbunari sfinte". 

Versul "Batranul mag inalta fruntea" completatde epitetul "sfant", atribuit graiului sau, accentueaza ideea profundei sale credinte in puterea divina, singura care ii poate salva viata.

Vorbele spuse de mesagerul lui Dumnezeu sunt izvor de lumina(viata, speranta), sursa "norocului" 9destinul prielnic) pentru un "neam sfarsit de jale".


Dorinta de a face dreptate, insuflata de batran, are o rezonanta profunda in "inimi" si "piepturi", fiind preluata de intreaga fire, chiar si de natura. Glasul sau devine "strigator" pentru ca mesajul sa fie preluat de "vant" si dus catre Cer, catre largul albelor vaduhuri".


Comuniunea dintre cer si pamant este evidenta iar elementele de pastel din final sunt raspunsul Divinitatii la cuvantul batranului. Poetul creeaza astel o imagine vizuala inedita din "cetatuia stralucirii", sunt trimise "razele de luna", ca o promisiune sfanta, raze care "impletesc cununa" aurie pe fruntea preotului la rangul de apostol al Cerului, "hirotonit"(investit) de insusi Creatorul Suprem.


Exclamatia retorica de la final sintetizeaza pretuirea pe care o au romanii ardeleni, in randul carora se integreaza si Goga, pentru cel care intuieste destinului neamului sau, caruia ii insufla speranta intr-o soarta mai buna: drept vestitorule apostol/Al unei vremi ce va sa vie!"


In concluzie, lirica lui Octavian Goga  pastreaza viu sufletul neamului sau, incarcat de "patimi" si "jale", dar care nu-si pierde niciodata increderea in forta divina, singura care il poate mantui

The Forum post is edited by Elia Aug 24

Advertisement

advertisement