Reîncarnarea | Forum

advertisement
Elia
Elia Oct 6 '16

Reîncarnarea


“Nimic în univers nu se pierde, totul se transformă; sufletul transmigrează şi, trăgând în jurul său atom cu atom, el îşi reconstruieşte un nou trup.”

Reîncarnarea nu este o credinţă, o teorie sau un subterfugiu psihologic în faţa finalităţii sinistre care este moartea. Ea este un fenomen guvernat de legi precise care ne permit o mai bună înţelegere a drumului pe care îl parcurgem în vieţile noastre succesive.

Înţelepţii Orientului afirmă că pentru cunoaşterea adevărului ce se ascunde în noi este necesară asimilarea a trei discipline care nu sunt foarte accesibile Occidentului: concentrarea, contemplaţia şi meditaţia. Numai aşa ne-am putea aminti cine suntem noi cu adevărat şi, într-una dintre etapele acestui demers iniţiatic ne-am putea aminti vieţile noastre anterioare.

Veţi spune că în urma unor astfel de experienţe aţi putea deveni o persoană care reuneşte mai multe identităţi, mai multe personalităţi. Dar oare nu este aşa? Nu simţim de nenumărate ori acele multiple euri din noi care deseori ne produc contradicţii în propria fiinţă? Avantajul ar fi însă că ne-am aminti toate aptitudinile trecute şi toate experienţele pe care le-am avut într-o altă viaţă şi am putea avea astfel acces la o memorie colosală care ne-ar putea transforma în supraoameni. În plus, am avea şansa imensă să intuim că dincolo de toate aceste personalităţi care se schimbă de la o viaţă la alta, ceva din noi rămâne întotdeauna neschimbat, acea scânteie luminoasă, Sinele divin care este, de fapt, adevăratul nostru Eu.

Ca orice demers ştiinţific, şi în cazul reîncarnării există o serie de argumente care pot susţine această teorie milenară. Iată părerea noastră:

O ordine cu adevărat morală presupune în mod necesar ideea unei vieţi anterioare vieţii actuale. Altfel, nu este posibil de explicat inegalitatea şanselor, diversitatea tulburătoare a situaţiilor morale şi a destinelor individuale. Trebuie admis că faptele bune sau rele dintr-o viaţă anterioară sunt cauza destinului actual al omului. Altfel, aceasta s-ar datora fie întâmplării, fie unui Dumnezeu nedrept… Reîncarnarea este, deci, necesară pentru a da omului o explicaţie satisfăcătoare despre el-însuşi şi despre viaţa pe care o trăieşte.

De multe ori, oamenii se întreabă “de ce mi se întâmplă tocmai mie”? Puţini ştiu însă că nimic nu este întâmplător, totul este o necesitate care are la bază legea universală a karma-ei.

O ordine cu adevărat morală a lumii presupune în mod necesar ideea unei vieţi după această viaţă. Dacă n-ar fi aşa, atunci cum va veni acea recompensă liniştitoare, pe care atâţia oameni o aşteaptă în mod îndreptăţit? Cum se poate ajunge la dezvoltarea perfecţiunii morale a omului, dacă posibilitatea unei alte vieţi nu-i este acordată ? Această doctrină îi permite deci omului să oprească tulburarea ordinii mondiale şi, în cele din urmă, să scape de eternul ciclu de renaşteri.

 

Animale alchimice


“Inorogul se înfăţişează ca un armăsar alb, frumos, uneori chiar înaripat, cu cap de cerb. Din mijlocul frunţii izbucneşte, drept înainte, un corn lung, răsucit, foarte ascuţit. De aceea se mai numeşte şi unicorn sau licorn. La firea lui se închipuie nedomolit în sălbăticie, neasemuit întru îndrăzneală şi necugetat de pătimaş întru ale dragostei. Îl ispiteşte mireasma de fecioară şi nebuneşte îi place să doarmă în poala fetelor neprihănite. Aşa îl află vânătorii, îmbătat de fericire, şi lesne îl ucid…” (după Dimitrie Cantemir)

Legendele şi tradiţiile omenirii sunt populate de animale misterioase, cu înfăţişare fantastică şi puteri magice. Dar cum se face oare că le regăsim, sub nume diferite dar cu diferenţe minore de înfăţişare, în zone foarte diferite ale Pământului, separate între ele de distanţe uriaşe? Să nu fie oare aceste fiinţe atât de “fantastice” pe cât le considerăm noi acum? Să aibă oare la bază aceste legende fiinţe care au existat cu adevărat? Să fie oare balaurii noştri şi dragonii Asiei mai mult decât nişte plăsmuiri ale imaginaţiei umane? Dincolo de încântarea şi fiorii pe care ni le dau aceste poveşti extraordinare, fiecare din aceste animale mitice simbolizează o anumită idee şi are anumite însuşiri ideale, arhetipale, spre care tinde fiecare dintre noi şi omenirea în ansamblul ei. Să le cunoaştem mai îndeaproape pe câteva din ele…

 

Uroborosul



Uroborosul este un şarpe sau un dragon care îşi muşcă coada, simbolizând astfel natura ciclică a Universului: creaţie şi distrugere, viaţă care se naşte din moarte. El îşi mănâncă propria coadă pentru a-şi susţine viaţa, într-un etern ciclu al reînnoirii.

Uroborosul apare în diverse culturi. La scandinavi, el este şarpele JORMUNGANDR din mitul lui YGGDRASIL, Arborele Lumii. Într-un mit hindus, el înconjoară ţestoasa care îi poartă în spate pe cei patru elefanţi care susţin lumea. Într-un alt mit, el înconjoară “marea care împrejmuieşte lumea”, numită Pontus. Uroborosul înconjoară Universul; tot ce este cunoscut şi necunoscut este cuprins în îmbrăţişarea sa, care menţine echilibrul lumii. Prime sale reprezentări le găsim în Egipt, în anii 1600-1700 î.e.n. El a fost preluat de către fenicieni şi greci, care I-au dat numele de “Ouroboros”, însemnând “care îşi manâncă coada”. Şi Platon vorbeşte despre el în dialogul său TIMAIOS.

Uroborosul eate strâns legat de mitul androginului, care reuneşte principiile masculin şi feminin. Aceasta este menirea fiinţei umane, această reunire a contrariilor care duce la reîntregire, la unitatea primordială. În unele reprezentări, corpul său este pe jumătate închis la culoare (simbolizând pământul şi noaptea) şi pe jumătate deschis (simbolizând cerul şi lumina), la fel ca în diagrama chineză a celor două principii polare şi opuse Yin-Yang. În China, el simbolizează continuitatea vieţii şi faptul că, în procesul eternei reînnoiri, fiecare sfârşit este un nou început. În alchimie, uroborosul simbolizează concepte precum reîntregirea, perfecţiunea şi totalitatea, ca şi cercul nesfârşit al existenţei (văzut uneori şi ca o spirală).

Jung recunoaşte importanţa supremă a acestui simbol, pe care îl include la loc de frunte printre arhetipurile sale. El spune că Uroborosul “este mandala de bază a alchimiei”. El apare într-o lucrare de referinţă a alchimiei, CODEX MARCIANUS, care datează de prin secolul al X-lea, împreună cu inscripţia “Unul este Totul”. Versiunea din această lucrare este foarte interesantă, întrucât corpul lui ia forma unei benzi a lui Moebius, atât de faimoasă în matematică, părând să aibă două laturi şi având de fapt una singură. Uroborosul este de asemenea simbolul Adevărului şi Cunoaşterii ultime, ca şi al nediferenţierii.


Pasărea Phoenix


Pasărea Phoenix este cunoscută din Orientul mijlociu şi îndepărtat până la Mediterana şi Europa, dar există menţiuni despre o pasăre similară şi la nativii americani. Este o pasăre de o frumuseţe neasemuită, care nu moare niciodată, ci se mistuie în flăcări şi renaşte apoi din propria cenuşă. Se spune că Pasărea Phoenix originară ar fi apărut dintr-un ou de aur ce plutea pe apele Oceanului Primordial.

La egipteni ea este pasărea Bennu, asociată ciclului zilnic al soarelui şi ciclului annual al creşterii apelor Nilului, de unde legătura sa cu regenerarea şi viaţa.

Phoenixul evocă focul creator şi distrugător din care se naşte lumea şi care îi va aduce sfârşitul. Simbolismul ei este legat de marile adevăruri ezoterice, reprezentând nemurirea spiritului şi reîncarnarea. În alchimie, ea este un simbol al transmutaţiei alchimice, al renaşterii magice prin iniţiere şi al creşterii spirituale.

Pasărea Phoenix ne vorbeşte despre puterea de a depăşi fluctuaţiile vieţii noastre obişnuite, ne îndeamnă să ne orientăm către cele spirituale şi ne dă speranţă, inspiraţie şi putere regeneratoare atunci când renunţăm la vechiul mod de viaţă pentru a îmbrăţişa unul nou, superior. Phoenixul ne poate ajuta şi atunci când trecem prin experienţe emoţionale devastatoare.

În alchimie, Pasărea Sublimării este asociată corpului astral, care, după cum arată marele alchimist Paracelsus, este corpul nostru spiritual sau “de aur”, purificat, care se dezvoltă în cursul evoluţiei noastre personale şi reprezintă renaşterea spiritului pe un nivel superior. Atunci când corpul fizic moare, spiritul începe o nouă existenţă într-o altă lume, non-fizică. La chinezi, Feng Huang, “Pasărea Roşie”, este unul din cele patru animale spirituale. Ea putea fi încălecată numai de către Nemuritori. Feng desemnează pasărea mascul şi Huang pe cea femelă, fiind în legătură cu simbolul Yin-Yang, cele două principii polare opuse care guvernează întreaga manifestare. Această pasăre este de asemenea un simbol al dragostei nemuritoare.

Esenţa pozitivă a acestei creaturi se manifestă atunci când cineva îşi recunoaşte şi îşi dezvoltă latura feminină a naturii sale spirituale. Acea persoană îşi urmează atunci vocea sa interioară şi latura creatoare a vieţii. Esenţa sa negativă se manifestă atunci când cineva îşi neagă şi îşi reprimă această latură a sufletului său, rezultând astfel deviaţii de comportament şi alienare.

Pasărea Phoenix este în creştinism o pasăre sacră, simbol al reînvierii şi emblemă a Arhanghelului Mihail. Regăsim reflectări ale acestui mit şi în unele tradiţii populare. Astfel, Pasărea Măiastră din basmele româneşti este uimitor de asemănătoare cu Pasărea Simorgh a persanilor, care simboliza înţelepciunea divină şi perfecţiunea umană.

 

Inorogul


Se spune că primul care ar fi văzut un inorog ar fi fost chiar Adam, în Grădina Edenului. Deşi nimeni nu a mai văzut unicorni de câteva secole încoace, totuşi credinţa în existenţa lor este larg răspândită în lume. Pentru unii, faptul că nu au mai fost văzuţi nu face decât să le sporească misterul; în timp ce alţii cred că inorogii mai există încă în regiuni extrem de îndepărtate, putând fi văzuţi numai de către oamenii de o virtute şi curăţenie a sufletului excepţionale.

În mitologia chineză, unicornul era un animal benefic ce venea printre oameni doar cu misiuni importante. Apariţia sa era văzută ca un semn bun, iar faptul că nu a mai fost văzut de multe secole arată că trăim într-o epocă de decădere. El va reapărea atunci când va veni timpul şi când bunătatea va domni din nou printre oameni. Numele chinez al inorogului, Ki Lin, este similar cu Yin-Yang.

Se spune că unul dintre primii inorogi I-a revelat împăratului Fu His scretele scrierii, cu mai bine de 5 000 de ani în urmă. Chinezii credeau de asemenea că inorogii pot prezice naşterea şi moartea unor oameni deosebiţi precum înţeleptul Confucius. În anul 551 î.e.n., mama lui Confucius, fiind însărcinată, a întâlnit în pădure un inorog care I-a dat o bucată de jad şi şi-a culcat apoi capul în poala ei. Ea a ştiut atunci că acesta era un semn de la zei. Pe bucata de jad era o inscripţie în care se vorbea despre marea înţelepciune de care va da dovadă fiul ei. Confucius a fost într-adevăr cel mai respectat filozof chinez. La bătrâneţe, se spune că a văzut şi el un inorog, înţelegând astfel că i se apropie sfârşitul.

În Geneză se spune că Dumnezeu I-a dat lui Adam sarcina să dea nume la tot ce îl înconjura. În unele traduceri ale Bibliei, inorogul a fost primul animal pe care Adam l-a numit, ridicându-l astfel deasupra tuturor animalelor din lume. Atunci când Adam şi Eva au părăsit Paradisul, inorogul a mers cu ei, devenind un simbol al castităţii şi purităţii.

Există în Vechiul Testament şapte referiri clare la unicorn, deşi acum există discuţii referitoare la aceasta. Şi Talmudul face referiri la el. De-a lungul istoriei, biserica a ajuns să interpreteze inorogul în diferite feluri. În epoca medievală, el a devenit chiar simbolul lui Cristos, cornul său simbolizând uniunea dintre Cristos şi Dumnezeu Tatăl. Faptul că apare în Biblie însemna că nici un creştin adevărat nu se putea îndoi de existenţa sa. Licorna apare în unele planşe din tratatele alchimice. Acest animal fabulos, al cărui simbolism este în legătură cu cel de-al treilea ochi şi cu Nirvana, cu reîntoarcerea la Unitate, era destinat să le indice iniţiaţilor occidentali calea către aurul filozofal, şi anume transmutaţia interioară care are loc în procesul reconstituirii androginului primordial.

Inorogul simbolizează, prin cornul său unic din mijlocul frunţii, săgeata spirituală, raza solară, sabia divină a discernământului, revelaţia, pătrunderea spiritului în natură, dar şi o punte între lumi. El reuneşte în sine cele două polarităţi sexuale şi le transcende, de unde ideea de puritate şi de virginitate. Inorogul evocă întotdeauna ideea unei sublimări miraculoase a vieţii carnale şi a forţei supranaturale care emană din ceea ce este pur. Cornul său are virtuţi magice: decantează apele poluate, vindecă boli, detectează şi anihilează otrăvurile şi nu poate fi atins decât de către o fecioară. La British Museum din Londra există un corn despre care se spune că ar fi de unicorn şi pe care oamenii de ştiinţă nu au primit permisiunea să îl studieze (cel puţin nu oficial).

Se spune că inorogul se va întoarce. Aceasta poate fi doar o metaforă a ceea ce oamenii caută astăzi: adevărul, puritatea şi iubirea care s-au pierdut în umbra tehnologiei. Pentru a găsi inorogul, aşa cum l-au găsit strămoşii noştri, trebuie să uităm ceea ce am învăţat, să renunţăm la orgoliul nostru de stăpâni ai naturii. Trebuie să ne întoarcem la modul tradiţional de a privi lumea. Doar atunci ÎL vom găsi, la fel ca şi pe celelalte făpturi extraordinare din noi ce abia aşteaptă să poată umbla iarăşi fără frică prin lume…

 

 

 

Advertisement

advertisement